Cea mai importantă știre a ultimei zile a fost arestarea primarului de la Mioveni, Ion Georgescu. Edilul a fost reținut pentru 24 de ore de DNA Pitești pentru trafic de influență. Acesta și-a petrecut mai multe ore la sediul DNA iar când a ieșit, după o a doua rundă de audieri a făcut, în după amiaza zilei de 5 octombrie, a făcut din nou declarații scurte presei.
Citește și Valerică Nicolae, șeful Poliției Locale Pitești, e denunțătorul primarului din Mioveni
În timp ce mergea, escortat de polițiști acesta a răspuns, la cele câteva întrebări care au putut fi puse de reporteri. Întrebat dacă ceea ce susține martorul din dosar că a cerut bani pentru angajare, Ion Georgescu le-a răspuns ziariștilor: „Sunt bătrân, am 23 de ani de muncă”, referindu-se cel mai probabil doar la cei 17 ani în funcția de primar și la încă 6, anteriori, în care a exercitat funcția de viceprimar.
Denunțător, martor în dosar, este șeful Poliției Locale Pitești, Nicolae Valerică, după cum au declarat surse judiciare. Potrivit acuzațiilor, acesta ar fi dat mită pentru angajarea la Spitalul Mioveni a fiicei sale, medic chirurg la Spitalul Costești.
0 Comentarii