Web Analytics
scris vineri, 29.09.2023

România a primit 2,7 miliarde de euro din PNRR

Comisia Europeană a virat României banii aferenți cererii de plată II din PNRR. Este vorba de 2,7 miliarde de euro. Anunțul a fost făcut de ministrul Finanțelor, Marcel Boloș.

România a primit 2,7 miliarde de euro din PNRR

Citește și: Concluziile lichidatorului uzinei ARO: „Eşecul privatizării este evident în condiţiile în care nu s-a evitat insolvenţa”


„Spuneam la 1 septembrie că până la sfârşitul acestei luni ar trebui să ajungă în ţară banii aferenţi cererii de plată II din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă. Ei bine, astăzi au intrat în conturile României peste 2,7 miliarde euro. Alături de prefinanţare şi prima tranşă din PNRR, ţara noastră a beneficiat până la această oră cumulat de plăţi de aproape zece miliarde de euro, din cadrul acestui instrument. Este o reuşită importantă. Depunerea acestei cereri a fost rezultatul unui efort consolidat al tuturor ministerelor implicate şi a prim-ministrului de la acel moment, domnul Nicolae Ionel Ciucă”, a scris, pe Facebook, Marcel Boloş.

Citește și: Asfalt turnat de drumari peste un câine mort


Potrivit ministrului de Finanţe, deşi a trebuit să trimită peste 3.000 de documente numai pentru această cerere, România a fost printre primele ţări din UE care a reuşit să facă diligenţele pentru a doua tranşă de bani.
„Chiar dacă avem un PNRR complex şi numai pentru această cerere a trebuit să trimitem peste 3.000 de documente, România a fost printre primele ţări din UE care a reuşit să facă diligenţele pentru a doua tranşă de bani. Mă tot auziţi că subliniez: trebuie să ducem la bun sfârşit reformele asumate şi să nu pierdem niciun cent care ni se cuvine. Să nu uităm nicio zi că PNRR este un proiect vast cu implicaţii directe şi indirecte în aproape toate domeniile, de succesul căruia depind redresarea şi dezvoltarea economiei, stabilitatea şi sustenabilitatea bugetului, cât şi performanţele procesului administrativ. Dacă vom duce la bun sfârşit aspectele cheie pe care ni le-am asumat, va însemna impulsionarea economiei şi generarea unui efect multiplicator solid pentru investiţiile în autostrăzi, infrastructura feroviară, şcoli, infrastructura spitalicească şi tot ceea ce înseamnă îmbunătăţirea calităţii vieţii pentru români”, a mai scris Marcel Boloş, pe pagina de socializare.

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

De la Crin, la cer senin…

La PSD Argeș, se schimbă obiceiurile de consum în materie de insucces. Înfrângerea a devenit pretext motivațional. Nu e rușine, ci, dimpotrivă,...

Din ediția tipărită

Blocaje la Kaufland Câmpulung

Nu a trecut un an de când se căuta director pentru Kaufland Câmpulung și s-au ițit provocări diverse. Mai ales că nu a scăzut nici afluența celor...

Câmpulungul fără cap(ete)

Plecarea Elenei Lasconi la războiul contra sistemului a lăsat Câmpulungul pe mâinile acoliților care luni de zile au trebuit să se lupte pe plan...

Surplus de taxiuri la Câmpulung

De peste două decenii se chinuie administrația din Câmpulung să adapteze numărul autorizațiilor taxi atribuite în vederea efectuării acestui tip de...