Web Analytics
scris miercuri, 10.02.2016

67 de cazuri de violenţă în doar trei luni, în şcolile din Argeş

Potrivit informaţiilor furnizate de Inspectoratul Şcolar Argeş, de la 15 septembrie până la 1 ianuarie, într-un interval de numai trei luni, în şcolile şi liceele din Argeş au fost raportate 67 de fapte de violenţă, atât în mediul urban, cât şi în mediul rural. Acestea au constat în insulte repetate, distrugere de bunuri, ameninţări repetate, violenţe fizice uşoare, instigare la violenţă, însuşirea bunului găsit, furt şi tentativă de furt, violenţă fizică gravă şi discriminare. Unităţile şcolare unde s-au înregistrat cazurile de violenţă sunt: şcolile gimnaziale Negraşi, Bascov, Dobreşti, Ţiţeşti, Leordeni, Răteşti, Vrăneşti-Călineşti, „Negru Vodă” Piteşti, Miroşi, Poiana Lacului, Şerbăneşti-Rociu, Merişani, Corbeni, Miceşti, „Traian” Piteşti, Colegiul Naţional „Dinicu Golescu” Câmpulung, Colegiul Tehnic Câmpulung, liceele tehnologice Mărăcineni, Topoloveni şi Costeşti, Colegiile Tehnice „Costin D. Neniţescu” şi „Armand Călinescu” din Piteşti. Cât despre sancţiunile aplicate elevilor agresivi, acestea au fost, după caz: observaţie, avertisment, mustrare scrisă, eliminare de la cursuri pe o perioadă de 3-5 zile, mutare disciplinară la o clasă paralelă din aceeaşi unitate de învăţământ, preavizul de exmatriculare sau exmatricularea.
Mai facem precizarea că incidentul de la „Iulia Zamfirescu” nu se regăseşte pe lista cazurilor de violenţă pentru că, potrivit directorului Sorinel Fusea, evenimentul s-a petrecut înainte de vacanţă, iar raportarea către Inspectoratul Şcolar trebuia să conţină şi sancţiunile acordate în acest caz, sancţiuni care au fost acordate după reînceperea cursurilor. „Totul s-a întâmplat cu două zile înainte de vacanţa de iarnă şi evident că nu se puteau face nici anchete, nici convoca Consiliul clasei, Consiliul profesoral. Când s-au reluat cursurile, am reluat procedura. Incidentul va fi raportat la sfârşitul lunii ianuarie, în macheta cazurilor de violenţă pentru luna ianuarie, ca să se treacă şi sancţiunea stabilită de Consiliul profesoral”, ne-a precizat directorul Liceului „Iulia Zamfirescu”.
Iustina Harco-Burcea

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Marta Sandu Ofrim

Soprana Marta Sandu Ofrim, originară din Curtea de Argeș, marchează o nouă performanță în cariera...

ANUNŢ DE MEDIU

DAVIDESCU MUGUREL-NICOLAE PFA, în calitate de beneficiar, cu sediul social în com. Pietroșani, sat...

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Reluăm campania ziarului după Anul Nou

Fiindcă suntem în decembrie, o lună a sărbătorilor de iarnă, oprim campania noastră „Îl are pe conștiință directorul Armand Chiriloiu pe inginerul...

Cin’ să fie din PSD Argeş?

Necunoscute sunt căile campaniei electorale (eșuate deja) a lui Daniel Băluță, inclusiv pe filiera PSD Argeș. De altfel, la ședința de luni de la...