Web Analytics
scris luni, 25.09.2023

Pitești. Conducea fără permis și a ieșit pozitiv la testarea pentru droguri

În noaptea de 24 spre 25 septembrie, în jurul orei 1:30, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Argeș au depistat un bărbat în vârstă de 30 de ani, din Pitești, care conducea un autoturism pe raza municipiului de domiciliu, dar care, în urma testării, este suspectat că a folosit substanțe psihoactive.

Pitești. Conducea fără permis și a ieșit pozitiv la testarea pentru droguri

Citește și: Șoferiță prinsă la Pitești că nu a dat prioritate pietonilor. Ce i-a făcut Poliția

Potrivit Biroului de presă al IPJ Argeș, „aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, persoana fiind condusă la o unitate medicală pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise”.

De asemenea, la controlul efectuat de polițiști a reieșit faptul că împricinatul nu are permis de conducere.

Prin urmare, în cauză a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de conducere fără drept și sub influența unor substanțe psihoactive, potrivit sursei citate.

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită