Web Analytics

articol scris joi, 04 februarie 2016

Pârtia de schi A1 – terminată în procent de 15%, nu 52% cum mint beneficiarii

# Am pus mâna pe raportul de audit în Scandalul Molivişu # Informația apare negru pe alb în documentul emis de Consiliul Județean, în care se precizează că pentru continuarea proiectului mai trebuie peste 200 miliarde de lei vechi

Din comisia numită de președintele Florin Tecău pentru a inventaria lucrările de la Molivişu au făcut parte vicepreşedintele CJ Dorin Mărăşoiu, secretarul judeţului Ionel Voica, Sorin Ivaşcu – directorul Direcţiei de Investiţii, Alisa Ciobanu – şefa Direcţiei Juridice, Carmen Eugenia Mocanu – director executiv Direcţia Economică, Sorin Ţurcanu – şef serviciu A.P.I. şi Adrian Negrilescu – consilier Direcţia de Investiţii. Printre altele, comisia consemnează în raport că la acel moment mecanismul de rambursare a cheltuielilor eligibile solicitate prin cereri de rambursare se afla în blocaj. În perioada iunie – noiembrie 2015 fuseseră depuse trei cereri de rambursare, cu o valoare eligibilă solicitată la plată de 3.762.617,26 lei, însă A.M.P.O.R. (Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Regional) nu efectuase, până la momentul redactării raportului, plăţile aferente acestor cereri.

O altă minciună: drumul a fost făcut în procent de 15%, nu 32% cât susține beneficiarul A.D.I Molivișu

Doar la trei dintre obiectivele de investiţii din cadrul proiectului au fost demarate lucrările. Este vorba despre drumul comunal ce asigură accesul în viitoarea staţiune, având o valoare de 9.418.658 lei, pârtia de schi A1 (4.754.806 lei) şi instalaţia de transport pe cablu, aceasta fiind livrată de firma austriacă Doppelmayr Seilbahnen GMBH, costul echipamentelor ridicându-se la 16.983.185 lei. Numai că nici aceste obiective nu au fost finalizate. Raportul comisiei CJ Argeş subliniază că beneficiarul proiectului, în speţă ADI Molivişu, a trecut în raportul de progres realizarea unui procent de 32% din lucrările ce privesc modernizarea drumului de acces, în dezacord cu organismul intermediar, ADR Sud-Muntenia, care a consemnat un stadiu de progres de doar 15%. Cât despre pârtia de schi, ADI Molivişu susţine că e finalizată în procent de 52%, în timp ce ADR Sud-Muntenia consemnează un stadiu de realizare a lucrărilor de numai 15%.

La şapte obiective de la Molivişu lucrările nici măcar n-au fost începute

Tot comisia CJ a mai stabilit că şapte dintre obiectivele prevăzute în proiectul staţiunii Molivişu, în valoare totală de peste 31,5 milioane lei cu tot cu TVA, au rămas doar pe hârtie, nefiind demarate lucrările de execuţie. Este vorba de pârtia de schi A2 (valoare 968.493,94 lei), infrastructura pentru asigurarea apei potabile şi canalizării (12.242.965,70 lei), observatorul turistic (2.129.163,40 lei), reţelele electrice (5.583.204,00 lei), două microhidrocentrale pentru valorificarea energiei hidraulice (2.435.066 lei), amenajarea în scop turistic a turbăriei (1.318.872 lei) şi infrastructura de la baza pârtiei (767.709 lei). „În opinia comisiei, aceste stadii de execuţie a lucrărilor, coroborate cu alte dificultăți întâmpinate în proiect și timpul la dispoziție pentru finalizarea acestuia, plasează acest proiect într-un grad de risc major de implementare/finalizare, opinie de altfel exprimată și de reprezentanții ADR Sud Muntenia”, se mai arată în raport. Printre dificultăţile întâmpinate în proiect care constituie un risc de nefinalizare a lucrărilor viitoarei staţiuni, sunt amintite: sistarea lucrărilor de construcții de către singura firmă care deține aceste contracte,  neînțelegerile existente între managementul proiectului și asociații din cadrul A.D.I. Molivișu, notificarea prin care Electra Total Consulting anunță rezilierea contractului de management al proiectului şi plecarea prin demisie a personalului din cadrul echipei de implementare care asigură evidența contabilă a proiectului, pe fondul neînțelegerilor cu managementul proiectului. De asemenea, asociaţii vor trebui să identifice şi să asigure noi fonduri necesare continuării lucrărilor, în perioada 1 ianuarie – 31 iulie 2016, estimate la peste 20.000.000 lei.
Iustina Harco-Burcea

 

Distribuie!

0 Comentarii

Se schimbă regulile în maternitățile din România. Nicușor Dan a promulgat legea care le oferă mamelor noi drepturi la naștere

Femeile însărcinate din România vor putea avea alături o persoană aleasă de ele pe întreaga durată a travaliului și a […] Citește!

Ștefan Popa, locul 4 la spadă la Jocurile Olimpice de Tineret de la Dakar

Ștefan Popa a încheiat pe locul al patrulea proba individuală masculină de spadă de la Jocurile Olimpice de Tineret de […] Citește!

Scandal financiar la Universitatea din București: Trei angajate, acuzate că au sustras peste 1,6 milioane de lei din taxele studenților

Trei angajate ale Universității din București sunt cercetate penal într-un dosar de delapidare, după ce procurorii au descoperit presupuse nereguli […] Citește!

Prosumatorii vor primi lunar banii pentru energia livrată în rețea. Surplusul va putea reduce și facturile la gaze

Aproape 400.000 de români care produc energie electrică cu ajutorul panourilor fotovoltaice ar urma să beneficieze de noi reguli privind […] Citește!

Kylian Mbappé ar putea rata meciul Franței cu Italia. Probleme medicale pentru căpitanul naționalei

Naționala Franței ar putea evolua fără Kylian Mbappé în partida cu Italia, după ce atacantul lui Real Madrid a acuzat […] Citește!

Schimbare majoră în Justiție: Numărul parchetelor ar putea scădea de la 175 la doar 41

Ministerul Justiției pregătește una dintre cele mai importante reorganizări ale sistemului de parchete din România. Potrivit unui proiect de lege […] Citește!

Fotbalist de 22 de ani, mort subit după ce a suferit un stop cardiac la antrenament

Fotbalul francez este în doliu după moartea lui Wanis Honsor, un tânăr jucător în vârstă de numai 22 de ani. […] Citește!

Fratele lui Viktor Orbán, arestat preventiv pentru trafic de migranți. Reacția fostului premier: „Ținta sunt eu!”

Fratele mai mic al fostului premier ungar Viktor Orbán, Áron Orbán, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, fiind […] Citește!

Harghita: Peste 120 de muniții neexplodate, distruse de pirotehniști. Avertismentul pompierilor

O operațiune de distrugere a muniției neexplodate a avut loc miercuri, 11 noiembrie, în județul Harghita. Specialiștii pirotehnici ai Inspectoratului […] Citește!

Se pregătesc restricții de energie în România? Ministerul Energiei anunță ce s-ar putea întâmpla cu marii consumatori în această iarnă

Marile companii din România care consumă cantități importante de energie electrică ar putea fi nevoite să își reducă temporar consumul […] Citește!

Orașul din România care a întrecut Geneva și Reykjavik într-un top european! Sighișoara, printre cele mai frumoase 100 de destinații în 2026

Unul dintre cele mai cunoscute orașe medievale din România a reușit să atragă din nou atenția la nivel internațional. Sighișoara, […] Citește!

Furtuna Charles a paralizat Portugalia: Sute de zboruri anulate, școli și magazine închise

Portugalia se confruntă miercuri, 11 noiembrie 2026, cu un nou episod de vreme extremă, după ce furtuna Charles a ajuns […] Citește!

Omul săptămânii

Viorel Pătrașcu

Opinie

O reformă administrativă care nu va avea loc

Din ediția tipărită

Indicator cu eroare la Apele Române! ABA Argeş-Vedea a picat pe eroare

Recentul audit financiar efectuat la Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a avut ca rezultat tot o opinie împărțită a inspectorilor, […] Citește!

Foto-pamflete

Taxa pe gunoi, ridicată la rang de predică! Un preot piteştean, alarmă falsă pe Facebook

Un preot din Pitești a reușit să stârnească o adevărată furtună virtuală după ce a anunțat, pe pagina sa de […] Citește!

Fostul deputat Nicolae Georgescu, în cărţi pentru funcţia de prefect al judeţului

Social-democrații din Argeș nu au liniște până nu-l văd iarăși înscăunat pe unul de-al lor ca prefect al județului, în […] Citește!

După zimbri, se înmulţesc şi castorii din Făgăraş

Dacă zimbrii reintroduși în sudul Munților Făgăraș, în trei zone din Muscel, au ajuns la a doua generație de viței […] Citește!

Foto-pamflete

Pieţele din Câmpulung au şef un consilier judeţean

Recent revenit în administrație în calitate de consilier județean din partea PSD, inginerul Constantin Ivan, fost șef la Hidroelectrica și […] Citește!

Închiderea Bulevardului „Pardon”, prilej de promenadă şi odihnă pe carosabil

Se perpetuează măsura restricționării circulației auto pe străzile adiacente Bulevardul ”Pardon” din Câmpulung, în week-end, deși fără acționarea bolarzilor, ci […] Citește!

Se caută medici pentru urgenţe la Câmpulung

După ce concursurile pentru recrutarea a mai multor medici primari și specialiști nu s-a soldat cu ocuparea tuturor posturilor oferite […] Citește!

Foto-pamflete