La 20 septembrie 1974, deci în urmă cu 49 de ani, pe platoul Bâlea Lac, la Cota 2042, a fost inaugurat Transfăgărăşanul, una dintre cele mai mari și mai spectaculoase lucrări de infrastructură din România.
Citește și: Producția de autoturisme, în scădere pe primele 8 luni, față de perioada similară din 2022
Drumul, cu o lungime de aproximativ 152 km, parte a DN 7C, face legătura între Muntenia și Transilvania. Teoretic, acest drum printre Munții Făgăraș începe din comuna Bascov, Argeș, și se termină în apropierea localității Cârtișoara, judetul Sibiu.
De fapt, Transfăgărăşanul începe în apropierea localității Căpățâneni (DN 7C, km 35), ultima localitate din județul Argeș, situată pe DN 7C și se termină la intersecția acestuia cu DN 1.
Potrivit transfagarasan.info, lucrările de construcție a acestui drum au început în decembrie 1969, din ambele capete, de la sud, geniștii din cadrul Regimentului 1 Râmnicu Valcea, iar de la nord, cei de la Regimentului 52 Alba Iulia. Acestora li s-au alăturat muncitorii civili, care – se spune – primeau un salariu foarte bun la acea vreme, de aproximativ 6000 lei.
Drumul a fost finalizat pe 20 septembrie 1974, la inaugurare fiind prezent și președintele de atunci, Nicolae Ceaușescu.
A urmat asfatarea, care a durat patru ani, ruta alpină de azi, așa cum o știm, fiind finalizată în 1980.
0 Comentarii