Web Analytics
scris luni, 18.09.2023

Argeș. Conducea o mașină cu numere false, n-avea permis și, urmărit de Poliție, a intrat în gard

Duminică, 17 septembrie, polițiștii din Buzoești au depistat un bărbat în vârstă de 25 de ani, din Recea, care conducea un autoturism pe DJ 504, pe raza comunei de domiciliu, având aplicate plăcuțe cu un număr de înmatriculare emis de autoritățile din Bulgaria.

Argeș. Conducea o mașină cu numere false, n-avea permis și, urmărit de Poliție, a intrat în gard

Citește și: Un argeșean arestat la domiciliu a ieșit să bea și s-a întâlnit cu jandarmii

Cel de la volan nu a respectat semnalul regulamentar de oprire, așa că polițiștii au pornit în urmărirea lui. În aceste condiâii, împricinatul a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, intrând în gardul unui imobil.

Potrivit Biroului de presă al IPJ Argeș și conform verificărilor din bazele de date ale Poliției Române, a rezultat că autovehiculul în cauză era înmatriculat în țară, iar plăcuțele cu numărul respectiv montate pe vehicul erau ale altui autoturism.

Totodată, a reieșit că bărbatul de la volan nu figura ca deținător de permis de conducere.

 Ca urmare a celor constatate, în cauză a fost întocmit dosar, totodată fiind dispusă și indisponibilizarea autovehiculului în cauză. Verificările continuă, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care fapta a fost săvârșită și luarea măsurilor legale care se impun.

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Lasconi a lipsit de la școală

Treburile națiunii au făcut ca să se scrie din nou istorie la Câmpulung, în sensul că prima zi de școală a fost marcată fără prezența primarului la...