Web Analytics
scris vineri, 01.09.2023

Topul vizibilității miniștrilor: Simona Bucura Oprescu urcă pe locul 3

Un ministru din Argeș ocupă locul al treilea într-un clasament al vizibilității, realizat la nivel național. Este vorba despre noul ministru al Muncii, Simona Bucura Oprescu. Iar ministrul Justiției, Alina Gorghiu, se află în acest clasament pe locul 5. Barometrul vizibilităţii miniştrilor pe luna iulie este o analiză realizată de News.ro şi de Agenţia de monitorizare Klarmedia, pe baza monitorizării presei scrise şi online.

Topul vizibilității miniștrilor: Simona Bucura Oprescu urcă pe locul 3

Prim-ministrul Marcel Ciolacu are, în iulie, 33.338 de menţiuni în presa scrisă şi online. Pe locul al doilea, cu 4.612 apariţii, se află ministrul Sănătăţii Alexandru Rafila, care urcă de pe poziţia a 7-a în iunie.

Noul ministru al Muncii Simona Bucura Oprescu ocupă locul al treilea în top, cu 4.000 de apariţii în presa scrisă şi online: informaţii referitoare la nominalizarea sa în funcţie, preluarea mandatului şi discuţiile avute cu reprezentanţii CE despre reforma pensiilor şi cea a sistemului de salarizare din sistemul public.

Locul 4 revine ministrului Finanţelor Marcel Boloş, care coboară o poziţie comparativ cu luna precedentă. Ministrul Justiţiei Alina Gorghiu urcă de pe locul 6 pe locul 5, iar locul 6 revine ministrului de Interne Cătălin Predoiu, care urcă de pe locul 11 deţinut în iunie. Pe poziţia a şaptea se află ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu, care coboară de pe locul 4 în iunie.

Citește și S-a votat! Pădurea Trivale devine pădure-parc și arie protejată

Potrivit analizei News.ro, miniştrii care au între 1.000 şi 2.000 de apariţii sunt, în ordine crescătoare: ministrul Apărării Angel Tâlvăr (1.165 de apariţii), ministrul de Externe Luminţa Odobescu (1.194 de apariţii), ministrul Agriculturii Florin Barbu (1.225 de apariţii), ministrul Economiei – Ştefan Radu Oprea (1.252 de apariţii), ministrul Familiei Natalia Intotero (1.255 de apariţii), ministrul Educaţiei Ligia Deca (1.575 de apariţii) – coboară de pe locul 2 pe locul 12, ministrul Mediului Mircea Fechet (1.697 de apariţii). ministrul Dezvoltării Adrian Veştea (1.898 de apariţii), ministrul Energiei Sebastian Burduja (1.985 de apariţii), ministrul Culturii Raluca Turcan (1.987 de apariţii).

News.ro mai menționează că, în luna iulie, trei membri ai Cabinetului Ciolacu – ministrul Digitalizării Bogdan Ivan, ministrul Proiectelor Europene Adrian Câciu şi viceprim-ministrul Marian Neacşu  – se află în categoria celor cu sub 1.000 de menţiuni.

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

De la Crin, la cer senin…

La PSD Argeș, se schimbă obiceiurile de consum în materie de insucces. Înfrângerea a devenit pretext motivațional. Nu e rușine, ci, dimpotrivă,...

Din ediția tipărită

Blocaje la Kaufland Câmpulung

Nu a trecut un an de când se căuta director pentru Kaufland Câmpulung și s-au ițit provocări diverse. Mai ales că nu a scăzut nici afluența celor...

Câmpulungul fără cap(ete)

Plecarea Elenei Lasconi la războiul contra sistemului a lăsat Câmpulungul pe mâinile acoliților care luni de zile au trebuit să se lupte pe plan...

Surplus de taxiuri la Câmpulung

De peste două decenii se chinuie administrația din Câmpulung să adapteze numărul autorizațiilor taxi atribuite în vederea efectuării acestui tip de...