Web Analytics
scris sâmbătă, 12.08.2023

Perseide 2023. Noaptea în care va avea loc cea mai spectaculoasă ploaie de stele

În această noapte are loc cea mai spectaculoasă ploaie de stele. Perseidele pot fi observate de pe tot teritoriul României, de la miezul nopţii și până dimineaţa. Cel mai bun loc pentru a admira ploaia de stele este locul cel mai întunecat, departe de lumina artificială a oraşelor.

Perseide 2023. Noaptea în care va avea loc cea mai spectaculoasă ploaie de stele

Citește și: Muzeul Golești vă invită să urmăriți spectacolul Perseidelor


Fenomenul de stea căzătoare este dâra luminoasă de pe cer este lăsată de o particulă care aprinde aerul, când intră în atmosfera Pământului. Particula de praf cosmic care arde în atmosferă se numeşte meteoroid, iar pietroiul care uneori cade pe Pământ se numeşte meteorit. Toate aceste particule de praf vin de la o cometă, care, când trece pe lângă Soare, sublimează şi praful cosmic prins în nucleul îngheţat este eliberat în spaţiu. Cea mai bună perioadă de observare este după miezul nopţii, până dimineaţa. Anul acesta, Luna nu va deranja observaţiile.

Citește și: Trei orașe din România, în topul mondial al celor mai bune oraşe studenţeşti din lume


Fenomenele astronomice se urmăresc cel mai bine din locurile cu cer curat, lipsit de lumini parazite. Aşa că din oraşele mari nu se pot observa mulţi meteori. Cel mai bun este un loc la ţară sau la munte. Este bun şi un loc de observaţii aflat la marginea oraşelor mari. Cei ce vor observa din zonele cu cer curat vor putea vedea maxim 100 de meteori pe oră. Cei ce observa din oraşe vor vedea 10-20 de meteori pe oră. Pentru a vedea meteori nu aveţi nevoie de un instrument astronomic. Vă trebuie ceva pe care să staţi întins, un sac de dormit sau un şezlong. Vă mai trebuie îmbrăcăminte groasă, deoarece nopţile de august sunt destul de răcoroase. Pentru a vedea cât mai mulţi meteori, este nevoie să priviţi cerul măcar o oră.
Predicţiile spun că se vor vedea maxim 100 de meteori pe oră, în condiţii ideale, însa în mod normal se vede cam jumătate din numărul estimat. În timpul maximului perseidelor se poate vedea cam un meteor pe minut.

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită