Chiar dacă balanţa comercială a României este deficitară, la „exportul” de minţi strălucite ţara noastră este fruntaşă. În ultimii 15 ani, câteva sute de olimpici naţionali şi internaţionali au ajuns la universităţi de prestigiu din S.U.A. Dintre toate geniile plecate peste Ocean, un nume se detaşează în mod deosebit: piteşteanul Ciprian Manolescu, singurul din lume – record neegalat până în prezent – care a obţinut de trei ori consecutiv medalia de aur cu punctaj maxim la olimpiada internaţională de matematică, mai precis Toronto, Canada (1995), Bombay, India (1996) şi Mar del Plata, Argentina (1997).
Este profesor la Departamentul de Matematică al UCLA
Ca şi în cazul altor olimpici de excepţie, America a fost cea care i-a recunoscut meritele piteșteanului nostru. Acum, la doar 37 de ani, Ciprian Manolescu este profesor la Departamentul de Matematică al UCLA, una dintre cele mai bune universităţi din S.U.A. şi din lume, la care învaţă peste 40.000 de studenţi şi care a dat lumii şase laureaţi cu Nobel. Drumul până aici a fost lung şi plin de muncă şi superlative. Un elev sârguincios şi foarte dotat, s-a remarcat încă din clasa a VI-a la Şcoala nr. 11 „Mihai Eminescu” (acolo unde a studiat în primele opt clase) din Piteşti, atunci când a participat prima oară la o olimpiadă naţională de matematică. A devenit rapid „abonat” la concursurile de profil şi la premii. Adevărata „explozie” a cunoscut-o la Colegiul Naţional „I.C. Brătianu” din Piteşti, acolo unde l-a avut profesor şi îndrumător pe Ştefan Alexe, cel care a pregătit sute şi sute de olimpici internaţionali şi naţionali.
Elevul care „vorbea” prin rezultate
Cea mai dificilă olimpiadă internaţională din istorie a fost la Bombay în 1996. A fost a doua la care Ciprian a luat aurul cu punctaj maxim, iar elevul din Coreea de Sud care a ocupat locul al II-lea a fost la nu mai puţin de trei puncte distanţă de el, o situaţie nemaiîntâlnită până atunci. După olimpiada de atunci, presa din India şi cea internaţională i-au acordat ample spaţii, câteva ziare chiar titrând: „Cel mai inteligent elev din lume”. La Olimpiada Balcanică de Matematică, Ciprian Manolescu a obţinut tot premiul I cu punctaj maxim în 1996 şi 1997. Din păcate, performanţele sale din liceu au fost recompensate mai mult simbolic la vremea respectivă de minister. Doar oraşul său – Piteşti – l-a recompensat imediat după olimpiada de la Bombay cu titlul de Cetăţean de Onoare. În clasa a XII-a, aşa cum era firesc, Ciprian Manolescu a primit patru oferte de la universităţi prestigioase din Statele Unite. A optat în cele din urmă pentru cea mai bună din lume, Universitatea Harvard.
A făcut istorie la Harvard
La Harvard, în doar câţiva ani, Ciprian Manolescu a făcut istorie în matematică. A fost de trei ori laureat al faimosului concurs de matematică Putnam (1997, 1998 şi 2000), o competiţie ce datează din 1938 şi la care participă an de an cei mai buni studenţi din S.U.A. şi Canada. La Harvard, Ciprian a adunat toate premiile şi superlativele pe care le poate primi un student la matematică: Premiul Mumford pentru cel mai promiţător student al Departamentului de Matematică, Premiul Detour pentru realizări academice de top în primul an la Harvard, Premiul Hoopes pentru lucrarea de licenţă impresionantă. A absolvit Universitatea Harvard în 2001 cu „summa cum laude”, apoi la aceeaşi prestigioasă universitate şi-a susţinut şi teza de doctorat în domeniul de graniţă dintre topologie, teoria mulţimilor, geometria diferenţială şi fizica matematică, teme de mare interes şi extrem de actuale, în care de pe atunci Ciprian Manolescu imagina noi concepte şi teorii originale, care purtau amprenta geniului său.
A luat doctoratul în iunie 2004 avându-l îndrumător pe marele profesor Peter B. Kronheimer
A luat doctoratul în iunie 2004 avându-l îndrumător pe marele profesor Peter B. Kronheimer. Ciprian a luat doctoratul la Harvard în doar trei ani, mulţi îl iau în cinci ani. Ofertele de angajare nu au întârziat să apară. Între 2005 şi 2008, Ciprian a fost profesor asistent la Columbia University, iar între 2008 și 2012 a fost profesor asociat la UCLA, din 2012 devenind profesor plin la aceeași mare universitate. Timp de două luni a fost şi la Institutul de Cercetare în Ştiinţe Matematice de la Berkley.
Interesant este faptul că în 2004, din cauza programului foarte încărcat, Ciprian a refuzat o bursă la celebra Universitate Berkley. Fost premiant Putnam, Ciprian Manolescu este acum coordonatorul echipei de studenţi de la UCLA care participă anual la concursul Putnam. M.I.
Bravo Ciprian!