Duminică, 16 iulie, polțiști și criminaliști, cu sprijinul lucrătorilor specializați din cadrul ATOP și DGASPC Argeș, au acționat pe raza municipiului Pitești, pentru prevenirea faptelor antisociale, ce se comit, de regulă, în spațiile publice, și pentru depistarea persoanelor care practică cerşetoria.
Citește și: Pitești. Prins de radar cu 126 km/oră pe Calea București!
Cu acest prilej – aflăm de la Biroul de presă al IPJ Argeș – au fost depistate 34 de persoane din categoria celor predispuse la cerșetorie sau la alte fapte ilicite, toate persoanele fiind instruite cu privire la respectarea legislației în vigoare.
Cinci dintre persoanele depistate au fost amprentate și fotografiate în vederea introducerii în bazele de date, restul fiind deja implementate în cadrul unor acțiuni desfășurate anterior.
Acțiuni similare au avut loc și la Câmpulung și Curtea de Argeș. Astfel, la Câmpulung, au fost depistate șase persoane din categoria de interes, una fiind implementată în bazele de date, iar la Curtea de Argeș au fost depistate 10 persoane din categoria de interes, două fiind implementate în bazele de date, potrivit sursei citate.
0 Comentarii