Biserica de lemn din Voroveni, comuna Davidești, județul Argeș, poartă hramul „Adormirea Maicii Domnului” și este datată din anul 7243 al erei bizantine, adică anul 1735 după Christos. Biserica de lemn din Purcăreni a supraviețuit până în anul 2009 pe „dealul bisericii” din localitatea Purcăreni, comuna Popești, județul Argeș. A fost ultima biserică de lemn ridicată în tehnica „cățeilor” dintre cele cunoscute la sud de Carpați. Izvoarele istorice o datau din secolului 18 sau chiar mai veche. A avut hramul „Sfinții Voievozi”.
Biserica de lemn din Voroveni păstrează un veșmânt de zugrăveală datat la 1846
Lăcașul de cult se distinge prin structura de lemn veche, planul terminat asimetric, în unghi, la altar, și pisania cu datare. Lăcașul păstrează un veșmânt de zugrăveală exterioară și interioară de bună calitate și valoare artistică, păstrat în condiții bune, datat la 1846 și semnat de zugravul Voicu din Pitești. Biserica este înscrisă pe noua listă a monumentelor istorice. Momentul ridicării bisericii de lemn din Voroveni este însemnat pe o grindă tăiată din fostul perete de la intrare. Pisania se păstrează fragmentar iar textul în română, scris cu chirilice, se poate citi în prima parte astfel: „ … și a fi[u]lui … [făcu]tusau această … [hr]amul Uspenie … ajutor …”. În partea a doua, separată de prima printr-o linie verticală pentru a scurta lungimea rândurilor și ușura lectura, se pot citi următoarele: „i pomeni g[ospo]di Sanda i pomeni g[ospo]di robu lui Dumnez[eu] eu Isaea i Dumitrașcu meașter sin Iania i Șurban pi[s] leat 7243 m[esi]țea f[ebruarie] dn 27 Leatul (anul) erei bizantine se traduce prin anul 1735 al erei noastre”. Ctitorii lăcașului sunt, printre alții, Sanda și Isaia, meșterul dulgher a fost Dumitrașcu fiul lui Iania, iar Șurban a fost probabil tot dulgher. În anul 1846 structura bisericii a fost îmbrăcată în interior și pe exterior în gard de nuiele, apoi a fost tencuită și zugrăvită. Datarea se găsește pe latura de nord-est a altarului, cu litere de o șchioapă: „1846”. Tot atunci a fost zidită și proscomidia în altar, iar pomelnicul pictat aici surprinde actorii importantelor schimbări. Sub cei vii, pe coloana stângă, apare semnul marelui meșter zugrav, indicând că „Ecaterina, Costea, Ioan, Maria, Iulia” sunt membrii familiei zugravului. Meșterul însuși se semnează pe peretele opus al nișei proscomidiei: „Voicu zugravu [ot] Pitești”. La Pomelnic, pe coloana dreaptă, la vii, sunt trecuți foarte posibil membrii familiei preotului: „Enache pr[eotul], Dobra erița, Elenca, Costandin”.
În anul 1935, biserica din Voroveni a fost extinsă spre apus cu o tindă și un privor de zid
După tragedia incendiului de la biserica de lemn din Costeștii Vechi în anul 1930, când au căzut victimă mulți copii, în anul 1935, biserica din Voroveni a fost extinsă spre apus cu o tindă și un privor de zid. Ferestrele au fost lărgite iar la altar a fost deschisă o ușă suplimentară, de evacuare. În acest șantier au fost demolați pereții transversali de la intrare și dintre tinda veche și naos. Acoperișul de șiță a fost reparat în 1966 iar în 1972 au avut loc alte reparații necesare. Construcția constă dintr-o parte veche, de lemn, cu tindă, naos și altar, cercuită, tencuită și zugrăvită, și o parte nouă, spre vest, ridicată din zid pentru a adăposti o tindă nouă și un pridvor nou. Zugrăveala exterioară cu apostoli, prooroci, sfinți mucenici și scene biblice se deschide ca o carte viu colorată către cimitir și spre împrejurimi.
Biserica de lemn din Purcăreni a supraviețuit până în anul 2009
Biserica de lemn din Purcăreni a supraviețuit până în anul 2009 pe „dealul bisericii” din localitatea Purcăreni, comuna Popești, județul Argeș. Biserica a fost documentată într-un inventar al bisericii întocmit de preotul Ioan Manda în 1972 și de cercetătoarea Ioana Cristache-Panait, care a vizitat-o în septembrie 1997. La ieșirea în teren din aprilie 2011 s-au putut observa lemnele carbonizate și a fost documentat sistemul constructiv al tălpii și al peretelui de la altar, latura de nord. Vechimea construcției nu se cunoaște. Date istorice din satul Tecuci indică o biserică de lemn mai veche de anul 1810, care a fost vândută în anul 1850 satului Purcăreni. Tradiția locală din Purcăreni reține ridicarea bisericii de un anume Purcaru. Tot tradiția reține faptul că biserica a fost inițial acoperită cu papură, dar în urma unui incendiu, cauzat de un raid turcesc, lăcașul a fost reînvelit cu șindrilă.
Biserica a fost ulterior extinsă cu un pronaos lung, tăvănit, un pridvor deschis și un turn de lemn. Această semnificativă remodelare a avut loc în 1882. Tot atunci a fost reînoit și interiorul, după cum indică cinci dintre icoanele aflate în biserică, pictate în 1882, semnate de pictorul Iordache Popescu.
Un incendiu din toamna anului 2009 a distrus complet pereții rămași în picioare
Biserica era în anul 1972 în proces de degradare. După 1980, funcția ei de lăcaș de cult a fost preluată de biserica nouă de zid, din centrul satului. În anul 1997 starea de ruinare se accentuase. Un deceniu mai târziu, turnul și acoperirea interioară erau prăbușite în interior. Un incendiu din toamna anului 2009 a distrus complet pereții rămași în picioare. Din aceștia se mai păstrau pe loc, în primăvara anului 2011, o grămadă de lemne carbonizate.
Acoperișul de tablă l-a înlocuit pe cel de șindrilă, foarte probabil în urma unei reparații din secolul 20. Construcția avea planul alungit, împărțit de la vest la est în încăperi succesive: pridvor, tindă, naos și altar. Altarul se termina poligonal, în cinci laturi, și era îngustat față de pereții laterali ai naosului. Naosul era treflat, dat de două abside laterale. În interior, naosul era acoperit cu o cupolă pe pandantivi. Aceste atribute ale naosului, puțin caracteristice bisericilor de lemn tradiționale, au fost probabil adause în 1882, odată cu renovarea interioară și exterioară. În inventarul de la 1972 se menționează că biserica era făcută din paianta. În realitate, structura construcției era de lemn, parțial îmbrăcată în blăni parțial tencuită. Din lemnele carbonizate adunate pe locul bisericii se pot distinge două tipuri de lemne, rămase din structura construcției: stâlpi cu adâncituri laterale și bârne late, cu capete fasonate, pentru a intra în adânciturile stâlpilor. Pe latura de nord, la altar, s-au putut observa tălpi de lemn groase ce susțineau stâlpi verticali. Așadar biserica avea o structură de rezistență de tip ramă, formată din tălpi inferioare și superioare, cu stâlpi înalți fixați cu cozi în ele. Bârnele așezate orizontal între stâlpi erau scurte, circa 1-4 m, în funcție de distanța lăsată între stâlpi. Această tehnică constructivă „în chei” a fost identificată și la biserica de lemn din Bumbuia, dispărută în anul 2003, și se mai întâlnește la câteva biserici de lemn din câmpia Banatului și Crișanei. Structura aceasta de lemn, fiind greu de izolat, a fost îmbrăcată în exterior cu blăni de lemn verticale, după cum se vede într-o imagine din 1997, așa cum încă se mai poate întâlni la câteva biserici de lemn din Teleorman. Partea de vest a bisericii, după cum apare într-o imagine din 1972, a fost cercuită sau acoperită cu „ostreață”, și apoi tencuită.
M.I.
0 Comentarii