# Georgescu (foto), Diaconu şi Boţârcă pot deschide şampania # În schimb, pe lista persoanelor trimise în judecată de către DNA Pitești, în frunte cu deputatul Drăghici și Constantin Nicolescu apar trei nume noi: primarul de la Dragoslavele și viceprimarii de la Mălureni și Stoenești
Bombă detonată, luni, în comunicatul de presă prin care DNA Pitești anunța finalizarea cercetărilor și trimiterea în instanță a dosarului Consultanța. Primarii Nicolae Diaconu de la Curtea de Argeș, Ion Georgescu de la Mioveni și Gheorghiță Boțârcă de la Topoloveni pot răsufla ușurați: nu se regăsesc pe lista persoanelor trimise în judecată de în acest mega dosar de corupție, deși în martie 2014 procurorii anticorupție începuseră urmărirea penală împotriva lor și a altor 42 de primari, viceprimari și directori. Alți șase oficiali, inițial urmăriți penal, au scăpat și ei de judecată. Este vorba de primarii Gheorghe Stoican-Arefu, Ion Pădureanu-Godeni, Mircea Păuna-Mușătești, Sorin Lupu-Priboieni, precum și de fostul primar Mihail Dumitrescu-Merișani și de Violeta Păvăloiu-director al Școlii Speciale Valea Mare.
La polul opus, pe lista celor 43 de persoane trimise în judecată (acum un un și opt luni începuse urmărirea penală față de 49 de persoane) apar trei nume noi, în speță primarul Mihai Tarbă de la Dragoslavele și viceprimarii Ion Luca de la Stoenești și Andrei Nicolae de la Mălureni.

Deputatul Mircea Drăghici va fi judecat și pentru complicitate morală mijlocită la abuz în serviciu
Modificări importante sunt și în ceea ce privește faptele pentru care sunt urmăriți (comparativ cu faptele pentru care începuse urmărirea penală) Constantin Nicolescu – fost președinte al CJ Argeș și deputatul Mircea Drăghici. Astfel, dacă inițial Nicolescu era urmărit penal doar pentru folosirea influenței în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, acum lista infracțiunilor pentru care a fost trimis în judecată include și abuz în serviciu (34 acte materiale) și instigare la abuz în serviciu (10 infracțiuni, dintre care 3 în formă continuată).
Gluma se îngroașă și în cazul deputatului Mircea Drăghici. În martie 2014, împotriva acestuia începuse urmărirea penală pentru folosirea influenței în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite. Acum, infracțiunile pentru care deputatul Drăghici a fost trimis în judecată de către DNA Pitești s-au schimbat și înmulțit: complicitate la abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată (34 acte materiale), precum și complicitate morală mijlocită (în forma complicității la instigare) la infracțiunea de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit (10 infracțiuni, dintre care 3 în formă continuată).
Reamintim că luni, 23 noiembrie, DNA Pitești i-a trimis în judecată pe Nicolescu și Drăghici, 38 de primari și viceprimari, pe două angajate de la European Project Consulting, precum și pe Iulian Cioflan, director executiv la Agenția de Implementare a Proiectelor Argeș. Conform procurorilor anticorupție, prejudiciul se ridică la 9,44 miliarde lei vechi. Dosarul va fi judecat la Înalta Curte de Casație și Justiție.
Denis Grigorescu



0 Comentarii