Peste 250 de polițiști și jandarmi argeșeni au fost pe teren, vineri, 30 iunie. Împreună cu reprezentanți ai Brigăzii pentru Combaterea Criminalității Organizate Pitești au organizat 41 de filtre pe principalele drumuri și în zonele în care s-au înregistrat multe accidente, dar și acțiuni de verificare, control în zone și locații de interes (parcuri, baruri, cluburi etc.).
Astfel, au fost legitimate peste 850 de persoane și au fost verificate 578 de vehicule. S-au dat 276 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 85.000 de lei.
Din comunicatul poliției mai aflăm că au fost reținute 28 de permise de conducere. Au fost retrase 12 certificate de înmatriculare și au fost testați 378 de conducători auto pentru consumul de alcool și 9 conducători auto pentru consumul de substanțe psihoactive.
Citește Video. Casă mistuită de flăcări, în Argeș
Tot vineri, 30 iunie a.c., polițiștii din cadrul Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității au fost prezenți în Parcul Lunca Argeșului, unde i-au invitat pe cetățeni să poarte ochelari special concepuţi pentru a induce efectele consumului de alcool și de droguri. Experimentul a urmărit conștientizarea modului în care consumul de droguri afectează echilibrul, viteza de reacție, capacitatea de coordonare a mişcărilor, de orientare în spațiu și de apreciere a distanțelor și vitezei.
La aceste acțiuni informativ – preventive au luat parte polițiștii de la prevenire, alături de specialiștii Agenției Naționale Antidrog – Centrului de Prevenire și Consiliere Antidrog Argeș, dar și jandarmi argeșeni.
0 Comentarii