Web Analytics
scris joi, 22.06.2023

Dârmănești: Pentru autoritățile locale, copiii sunt pe primul plan

Numărul copiilor a crescut, în ultimii ani, în comuna Dârmănești. Fie că s-au născut aici, fie că s-au mutat cu familia, copii sunt pretutindeni, iar acest lucru i-a dat primarului Emilian Ciolan un motiv de a investi în viitorul lor. A făcut un teren de sport anul trecut, un parc de joacă lângă el, a mai amenajat încă un spațiu de recreere pentru cei mici în Valea Nandrii și urmează să îl amenajeze și pe al treilea. Și, să nu uităm de noua bibliotecă care va fi amenajată în această vacanță de vară. Dar, un lucru extrem de important ce urmează să fie realizat pentru copiii din Dârmănești, este un after-school. În acest fel, părinții vor putea scăpa de grija temelor pentru acasă, pe de o parte, iar pe de alta, cei care îi duc, deja, pe cei mici, la after, la Mioveni, vor putea să își mai ia din picioare un drum în plus, putând să îi lase la instituția din comună.

Citește și Argeș. Un câine lăsat în mașină a făcut insolație și a murit

”Este minunat că am reușit să aducem o astfel de bucurie copiilor din Valea Nandrii. Locul de joacă arată excelent și sper din tot sufletul ca cei care-l folosesc, să o facă într-un mod civilizat. Un al treilea loc de joacă intenționăm să-l amenajăm în perimetru Căminului Cultural Dârmănești, imobil la care suntem pe final cu reparațiile capitale începute anul trecut. Vom amenaja și curtea interioară a instituției de cultură și vom construi aici și două grupuri sanitare. Pe viitor, în proximitatea Căminului Cultural, intenționăm să construim un after-school”, a spus primarul Emilian Ciolan.

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Ambuscada lui Georgică

Georgică Simion, noul golden boy al politichiei autohtone, le-a organizat o ambuscadă de toată frumusețea. A semnalizat dreapta, apoi stânga și din...

Din ediția tipărită

Fugiţi de BAC!

Vă mai aduceți aminte de celebrul Chinezul, cel care staționa aproape mai mereu în stația de taximetre de la Centrul de Calcul din Pitești cu mașina...