Web Analytics
scris luni, 19.06.2023

S-a aflat cauza incendiului din secția ATI a Spitalului din Piatra Neamț, în care zece pacienți au murit

Raportul privind incendiul din Secția ATI a Spitalului din Piatra Neamț, din noiembrie 2020, a fost finalizat. S-a aflat, astfel, cauza izbucnirii focului, potrivit Antena 3. 

S-a aflat cauza incendiului din secția ATI a Spitalului din Piatra Neamț, în care zece pacienți au murit

Raportul final de la Înalta Curte de Casație și Justiție cu privire la incendiul de la spitalul din Piatra Neamț arată că incendiul a pornit de la asistenta din salon care manevra o candelă ce a fost adusă la capul unui muribund în secția ATI fără ventilație.

Citește și: Argeș. Dosar penal privind lupte cu câini periculoși

„Deși exista inițial și suspiciunea unui scurtcirucuit, acesta a apărut ulterior ca urmare a propagării incendiului în faza de preflashover”, spune avocatul Adrian Cuculis.

Zece pacienți au murit, în noiembrie 2020, în timpul incendiului din Secția ATI a Spitalului Județean Piatra Neamț. Cinci au murit ulterior.

În secție erau pacienți COVID-19. Două saloane în care se aflau 16 pacienți au fost cuprinse de flacări, iar un medic care a încercat să salveze pacienţii a suferit arsuri grave.

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

La vânat de urs, adunaţi ca la urs

Sălbăticiunile sunt prezențe obișnuite în zona Muscel, departe fiind vremurile în care ursul de la Rucăr provoca un miting în anul 2019 sau când un...

Averi pierdute la Câmpulung

Cei din administrația câmpulungeană au anticipat decizia recentă a Curții Constituționale a României conform căreia declarațiile de avere nu trebuie...

Începe distracţia în Câmpulung

Deși nu a avut parte de manifestările încadrate în Festivalul Internațional de Folclor ”Carpați”, municipiul Câmpulung nu va fi lipsit de agitație...