# Pericolul renunţării la finanţarea cultelor i-a băgat în sperieţi pe demnitarii bisericeşti

Săptămâna trecută, Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului a organizat conferințele pastoral-misionare de toamnă în protoieriile de la Câmpulung, Pitești, Mioveni, Topoloveni și Costești. Pe 6 noiembrie, la o săptămână după tragicul accident petrecut în clubul Colectiv din București, în biserica Sfinții Trei Ierarhi din Costești – Argeș a fost oficiată slujba de pomenire a tinerilor de către Arhiepiscopul Calinic, înconjurat de un sobor de preoți din protoieria Costești. ÎPS Calinic a îndemnat slujitorii Sfintelor Altare ca la toate slujbele să fie pomeniți cei care și-au pierdut viața, dar și cei care se află în spitale și se luptă pentru viața lor. De asemenea, în cadrul acestor conferințe s-a insistat foarte mult asupra măsurilor de siguranță pe care fiecare preot trebuie să le ia în parohie pentru evitarea incendiilor și a diferitelor accidente care se pot provoca. Astfel, a apărut o nouă directivă menită să limiteze accidentele care pot apărea în lăcașurile sfinte. Potrivit directivei, lumânările vor putea fi introduse în lumânărar doar în afara bisericilor, în interior fiind permise corpuri de iluminat pe bază de electricitate și candele pe ulei.
Tinerii ortodocși, postaci pe Facebook pro-biserică și participanți la mitingurile din stradă
Un subiect extrem de fierbinte și care a ocupat primul loc pe agenda conferințelor pastorale care au avut loc în această perioadă a fost cel privind acuzele aduse mai marilor BOR de participanții la manifestațiile de stradă declanșate în urma incendiului de la clubul bucureștean Colectiv, clericii încercând să se replieze în fața valului de antipatie al unei părți a populației mai ales că, potrivit propriilor surse, au aflat că pe 1 decembrie urmează mișcări de stradă de proporții. Tinerii ortodocși vor participa și ei la miting, cu propriile sloganuri, iar până atunci au primit sarcina de a distribui pe rețelele de socializare mesaje- replică la cele îndreptate împotriva mai marilor BOR.
Și pentru că fețele bisericești se așteaptă ca la presiunea străzii să nu mai primească finanțare de la stat, preoții sunt din nou obligați să colecteze bani de la populație sub forma obligativității pentru familiile decedaților de a cumpăra câte un kilogram de lumânări fabricate de Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului, la înmormântare și parastase. De extremă urgență este și declanșarea colectei de 40 de lei de fiecare biserică pentru finalizarea construcției catedralei de la Curtea de Argeș, unde vor fi mutate mormintele regilor români mai ales că, din câte se aude, regina Ana este bolnavă. Alte subiecte pe ordinea de zi au fost crearea unor noi reguli pentru firmele care asigură serviciile funerare. Astfel, acestea vor fi obligate ca în viitorul apropiat să obțină autorizații din partea arhiepiscopiilor. Pe agenda conferinţei s-a aflat și chestiunea prozelitismului neoprotestant, dar și apropierea, în vederea unificării, de Biserica Republicii Moldova. În acest sens, protosinghelul Caliopie are programată în perioada următoare o deplasare în Basarabia.
Alina Crângeanu



0 Comentarii