# Preşedintele Federaţiei de Bob şi Sanie nu mai scapă de procese

Fostul parlamentar a dat din nou de belea recent, Agenţia Naţională de Integritate constatând faptul că s-a aflat în conflict de interese pe când era deputat de Argeş. Sorin Buta îşi angajase una dintre fiice la propriul birou parlamentar, încălcând, astfel, prevederi ale Legii privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei. Aproape în acelaşi timp, a aflat că este din nou chemat la judecată, în cauza în care Primăria Câmpulung vrea să recupereze de la el bani pierduţi într-o relaţie contractuală încheiată pe când Buta era primar al municipiului muscelean.
Procesul a intervenit după ce municipiul Câmpulung a pierdut litigiul comercial cu Holding Energi-Co Bucureşti, fiind obligat la plata a 663.598 lei, contravaloarea unor echipamente şi a manoperei instalării acestora. Contractul invocat de către firma din Capitală fusese încheiat în anul 1999, în timpul mandatului de primar al lui Sorin Buta. Cei din administraţia câmpulungeană s-au întors împotriva acestuia, în scopul recuperării banilor pierduţi, dar Tribunalul Argeş i-a dat câştig de cauză lui Sorin Buta, acesta având de primit şi 3.500 de lei de la Primărie, în contul cheltuielilor de judecată. Numai că Primăria a făcut recurs în această toamnă, aşa că emoţiile fostului primar, viceprimar şi deputat vor persista. Procesul va fi judecat de Curtea de Apel Piteşti.
Probleme şi la Federaţie
Sorin Buta deţine în prezent funcţia de preşedinte al Federaţiei Române de Bob şi Sanie. Controversat de-a lungul timpului din diverse motive, Buta a devenit deputat PDL de Argeş în anul 2008, iar în timpul mandatului i-a fost descoperită calitatea de fost colaborator al Securităţii. A demisionat din partid, dar a rămas parlamentar, iar urmările mandatului s-au văzut la începutul lui 2015, atunci când a fost condamnat la un an şi jumătate de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de efectuare de operaţiuni financiare ca acte de comerţ incompatibile cu funcţia. Era deputat, dar avea şi alte preocupări. Tot din acea perioadă datează şi instalarea lui în funcţia de preşedinte al Federaţiei Române de Bob şi Sanie, calitate în care a obţinut şi un al doilea mandat. Publicaţiile de sport, dar nu numai acestea, au sesizat faptul că în fruntea Comitetului federal al FRBS se află un condamnat penal, dar Sorin Buta a declarat că cele întâmplate au fost probleme personale, fără legătură cu activitatea la Federaţie. „Cluburile sunt mulţumite de activitatea mea, am reuşit lucruri mari aici, aşa că dacă mă vor, atunci voi candida şi în 2018. Repet, sunt probleme personale şi nu au legătură cu ce fac eu la federaţie”, a susţinut Buta. Numai că nici la Federaţia de Bob nu este scutit de probleme. „Monitorul de Suceava” a publicat recent un articol prin care se susţine ideea că Buta ar fi refuzat legitimarea pentru echipa de juniori Sanie a României a unui tânăr care acum s-a transferat în Republica Moldova.
Cătălin Ion Butoiu



0 Comentarii