Astronom, geodez, cartograf şi ofiţer al armatei române, Constantin Căpităneanu s-a născut la 17 noiembrie 1844 la Curtea de Argeş și a decedat la 13 aprilie 1893 la Piteşti. A fost primul astronom român din Principatele Unite şi cel care a înfiinţat în anul 1875 observatorul astronomic de la Iaşi, considerat a fi primul observator astronomic din România, precum şi pe cel de la Bucureşti, în anul 1877. A activat ca ofiţer în cadrul Secţiei topografice a Marelui Cartier General al armatei în timpul Războiului de Independenţă al României. Prin metode astronomice şi geodezice a determinat coordonatele geografice (longitudinea şi latitudinea) mai multor localităţi importante cum ar fi Bucureşti, Iaşi, Galaţi, Cernăuţi, Chişinău sau Braşov şi a realizat reţeaua de triangulaţie pentru zona Moldovei şi Dobrogei, având prin aceasta o contribuţie importantă la realizarea primei hărţi moderne a Regatului României, numită de către Ştefan Hepites, vicepreşedintele Academiei Române, „Harta celor trei Constantini”. În anul 1881 a publicat la Bucureşti, în limba română şi franceză, prima lucrare ştiinţifică în domeniul astronomiei şi geodeziei scrisă de un român şi tipărită în ţara sa: „Determinarea diferenţei de longitudine între Iaşi şi Cernăuţi, executată de C. Căpităneanu şi Kühnert”.
A urmat cursurile Seminarului teologic
După terminarea studiilor liceale în localitatea natală, Căpităneanu a urmat cursurile Seminarului teologic pe care îl absolvă în anul 1862. A renunţat însă la cariera de preot în favoarea celei militare şi s-a înscris la 10 iulie 1862 la Şcoala de ofiţeri din Bucureşti, pe care a absolvit-o la 20 iulie 1864, când este avansat la gradul de sublocotenent. La această şcoală a fost coleg de promoţie cu viitorul general Iacob Lahovari şi cu viitorul său colaborator, Constantin Brătianu. După absolvirea Şcolii Militare a fost reţinut în corpul profesoral ca ofiţer-repetitor, activând la mai multe dintre catedrele acesteia. Odată cu înfiinţarea în anul 1864 de către domnitorul Alexandru Ioan Cuza a „Şcolii de ponţi şi şosele, mine şi arhitectură”, Căpităneanu a fost invitat să predea la mai multe catedre ale acestei prestigioase instituţii care, în 1867, a devenit „Şcoala de poduri, şosele şi mine”.
A studiat astronomia în cadrul Observatorului astronomic din Paris
La 26 septembrie 1868, Căpităneanu este avansat locotenent şi figurează în cadrul Regimentului 2 infanterie, însă funcţionează mai departe ca profesor la „Şcoala militară de ofiţeri de geniu” din Bucureşti, al cărui comandant, locotenent-colonelul Constantin Barozzi, îi încredinţează conducerea catedrei de cosmografie. În acelaşi an Căpităneanu este trimis în Franţa, la recomandarea Ministerului de Război, pentru a studia astronomia în cadrul Observatorului astronomic din Paris, al cărui director era renumitul astronom Le Verrier, cel care descoperise prin calcule planeta Neptun. Căpităneanu a lucrat sub îndrumarea profesorului Maurice Loewy care era de 10 ani şef al Departamentului pentru observaţii meridiane. Acesta îl va învăţa tehnica şi arta observaţiilor cu diferite instrumente, cum ar fi marele cerc meridian Secrétan-Eichens sau cercul mural al lui Gambey. A absolvit cursurile teoretice de astronomie în anul 1870, fiind încadrat la Observatorul astronomic pe post de observator.
Regele Carol I i-a acordat o bursă de studii la Paris
Rezultatele observaţiilor sale sunt înregistrate în Analele Observatorului din Paris. Prima sa observaţie pentru cercul lui Gambey se găseşte în 16 iulie 1869, la pagina 273. Ultima notare apare pe 6 august 1870. În acest timp el a susţinut observaţiile sale în principal sub îndrumarea lui Loewy, dar şi a celorlalţi astronomi: Tisserand, André şi Ludinard. Rezultatele strălucite ale tânărului Căpităneanu sunt consecinţa susţinerii pe care a primit-o din ţară, de unde va obţine o prelungire de concediu şi solda necesară pentru subzistenţă. Pentru aceasta ministrul de război, George Manu, s-a adresat direct regelui Carol: „Locotenentul Căpităneanu Constantin, căruia i-am acordat un concediu de studii la Paris, a fost potrivit informaţiilor primite, distins şi a primit un loc de muncă la Observatorul din Paris. Potrivit informaţiilor mele, ofiţerul nu îşi poate permite să trăiască în Paris. În aceste condiţii, subsemnatul, crezând că acest ofiţer ar trebui încurajat şi menţinut la Paris pentru a-şi termina studiile şi pentru a face şederea lui cât mai profitabilă la reîntoarcerea în ţară, solicit respectuos Majestătăţii Voastre a da cu amabilitate consimţământul de a se acorda o bursă de 60 de monede de aur pentru misiune”. În plin război franco-prusac, acordarea bursei a facilitat prelungirea stagiului din Paris a lui Căpităneanu.
A făcut mai multe călătorii de lucru în Italia
Revenit în ţară în anul 1871 este avansat căpitan, la 1 ianuarie 1872, şi este numit şef al Serviciului de geodezie din cadrul Depozitului de război, funcţie în care va rămâne până în anul 1889. Reluarea în 1872 a lucrărilor Comisiei internaţionale de metrologie de la Paris a determinat autorităţile române, interesate în dezvoltarea astronomiei, geodeziei şi cartografiei şi deci implicit în introducerea sistemului metric în România, să-l trimită din nou în Franţa pe Constantin Căpităneanu. În perioada 1872-1875 el face mai multe călătorii în Franţa, reluându-şi activitatea la Observatorul astronomic şi participând, totodată, la lucrările pe care Comisia internaţională a metrului le iniţiase. În 1875 în calitate de „delegat al României la Comisia Internaţională a Metrului” a semnat documentele Convenţiei metrului. Tot în această perioadă face mai multe călătorii de lucru în Italia, pentru a cunoaşte activitatea Institutului Topografic Militar din Napoli. În aceeaşi perioadă face şi unele cercetări la Observatorul Astronomic din Pizzofalcone.
Participarea la Războiul de Independenţă
La 24 aprilie 1877, Căpităneanu este avansat la gradul de maior şi primeşte importante însărcinări legate de pregătirea armatei române pentru luptele care urmau să înceapă, între care aceea de a colabora cu ofiţerii din armata rusă aliată la realizarea unor lucrări de geniu şi fortificaţii. În vara anului 1877, între 3 iulie şi 28 august, în timpul traversării României de către trupele ruseşti ce se îndreptau spre Bulgaria, maiorul Căpităneanu împreună cu căpitanul Samotschnikow determină alte diferenţe de longitudine: Galaţi – Bucureşti, Galaţi – Iaşi, Chişinău – Iaşi, precum şi latitudinile oraşelor Bucureşti, Galaţi şi Iaşi. Aceste măsurători au fost publicate de generalul-maior Lebedev în „Travaux astronomiques effectués en Roumanie en 1877” în al 48-lea volum din „Mémoires de la Section topographique de l’Etat Major”, care a apărut în anul 1892. A participat la luptele purtate de armatele române în timpul Războiului de Independenţă din 1877-1878 în calitate de ofiţer în cadrul Secţiei topografice a Marelui Stat Major şi director al cancelariei Marelui Cartier General al Armatei. A participat şi la campania din Bulgaria efectuând servicii de curierat şi recunoaştere. Pentru meritele sale a fost distins cu ordine şi medalii, între care Ordinul Virtutea Militară de aur (20 decembrie 1877), Ordinul Coroana României, Crucea Trecerea Dunării şi Medalia Apărătorilor Independenţei.
Activitatea ştiinţifică
După terminarea războiului Căpităneanu îşi continuă cercetările pe teren, împreună cu Constantin Brătianu, Moise Groza şi alţi ofiţeri, sub conducerea lui Constantin Barozzi, pentru întocmirea lucrării de mari proporţii, care a fost prima „Hartă a Regatului României”, numită şi „Harta celor trei Constantini”
(Constantin Barozzi, coordonatorul lucrării, Constantin Căpităneanu, astronom şi geodez şi Constantin Brătianu, cartograf). Împreună cu astronomul austriac Franz Kühnert, el întocmeşte lucrarea intitulată „Determinarea diferenţei de longitudine dintre Iaşi şi Cernăuţi”, apărută la Bucureşti în 1881 şi considerată ca deosebit de importantă la vremea respectivă. Ulterior Căpităneanu mai stabileşte şi diferenţa de longitudine dintre Bucureşti şi Braşov prin două măsurători efectuate în septembrie 1883. Tot în 1883 a fost avansat la gradul de locotenent colonel. De numele lui Căpităneanu sunt legate principalele realizări ale ştiinţei româneşti în domeniile astronomiei, geodeziei şi cartografiei din cea de a doua jumătate a secolului al XIX-lea. Încă de la apariţia, în 1875, a Buletinului Societăţii Geografice Române, societate al cărei membru fondator a fost, el publică numeroase studii şi articole în care face cunoscute rezultatele cercetărilor proprii sau împărtăşeşte din experienţa acumulată în perioada cât a lucrat în Franţa şi Italia. Cu excepţia stagiilor efectuate în Franţa şi Italia, ca şi a activităţii din ţară, el participă la întrunirile Comisiei Geodezice Internaţionale, la studiul cadastrului în Franţa, Italia, Austria, Elveţia şi Bavaria, prezentat în lucrarea „Instituţii cadastrale în Europa şi asupra necesităţii creării unei asemenea instituţii în România”, publicată în Buletinul Societăţii Geografice Române, anul VI. Contribuţii importante în acest domeniu a adus şi prin publicarea lucrării „Memoriu asupra principiilor şi şirului de operaţiuni urmate în construcţia unui Cadastru naţional. Principii şi operaţiuni ce formează bazele Legilor şi Regulamentelor privitoare la construcţia şi conservarea Cadastrului”.
Tot lui i se datorează proiectul construirii unor clădiri destinate determinărilor astronomice, precum cea de la Iaşi amenajată în 1875 şi considerată a fi primul observator astronomic din România şi cea de la Bucureşti construită în 1877, cu a cărei aparatură a fost determinată diferenţa de longitudine dintre Bucureşti şi Braşov, Căpităneanu fiind de altfel considerat primul astronom român al Vechiului Regat al României.
M.I.
0 Comentarii