Web Analytics

articol scris miercuri, 11 noiembrie 2015

S-a ales praful de proiectul staţiunii Molivişu!

# Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară Molivişu a acumulat datorii de peste 3 miliarde lei vechi # Constructorul staţiunii montane recunoaşte că nu se mai poate încadra în termene şi că principalul motiv care a dus la eşec a fost lipsa banilor # Pavel Bârlă, preşedintele ADI Molivişu, arată cu degetul spre Primăria Brăduleţ, care nu ar fi asigurat partea sa de cofinanţare

Săptămâna trecută, preşedintele CJ Argeş, Florin Tecău a organizat o şedinţă informală pe şantierul de la Molivişu, acolo unde se presupunea că se lucrează intens pentru încadrarea în termene şi finalizarea infrastructurii viitoarei staţiuni de schi. Însă la Molivişu… surpriză! Doar o parte din stâlpii instalaţiei pe cablu erau turnaţi, iar lucrările erau stopate de două zile, din lipsa banilor. Şi, colac peste pupăză, proiectul a rămas şi fără manager, Constantin Dârzan dându-şi demisia chiar în acea dimineaţă. Cert este că, potrivit reprezentanţilor firmei constructoare, întârzierile din grafic nu mai pot fi recuperate, iar proiectul nu se va încheia până la finele acestui an. Ceea ce înseamnă că fondurile de la Uniunea Europeană, în valoare de 12,5 miliarde lei vechi, vor trebui returnate. Totuşi, preşedintele CJ, Florin Tecău a lăsat să se înţeleagă că nu renunţă la acest proiect şi că, în cazul în care lucrările nu se vor încheia în acest an, ele ar putea continua anul viitor, urmând ca finanţarea să fie asigurată chiar de către Consiliul Judeţean Argeş.

Miercurea trecută, pe 4 noiembrie a.c, preşedintele Consiliului Judeţean, Florin Tecău, a organizat o deplasare pe şantierul viitoarei staţiuni de schi de la Molivişu, la care au luat parte şi jurnaliştii, o parte din consilierii judeţeni, reprezentanţii ADI Molivişu, dar şi primarii celor trei localităţi implicate în proiect, respectiv Arefu, Cicăneşti şi Brăduleţ. Deşi toată lumea se aştepta să vadă un furnicar de oameni muncind asiduu pentru terminarea lucrărilor până la finele acestui an, şantierul era totuşi pustiu. Doar doi, trei muncitori montau scheletul unuia dintre stâlpii instalaţiei pe cablu. Iar explicaţia constructorului a fost una de-a dreptul şocantă: lucrările se stopaseră de două zile, din lipsa banilor.

Fabio Falcinelli, inginer la firma constructoare Bora SRL: „Nu ne mai putem încadra în timp, fără nicio minciună”

Fabio Falcinelli, reprezentantul firmei Bora, cea care realizează infrastructura viitoarei staţiuni de schi, a declarat jurnaliştilor că totul se rezumă la bani şi că beneficiarii lucrărilor îi fac doar promisiuni. „Firma noastră are obiectivul să ajungă până la cap, dar lipsa de bani ne aduce la ce e acum. De două zile s-au stopat lucrările. Nu ne mai putem încadra în timp, fără nicio minciună. Ca să ne putem încadra, ne trebuie un anumit utilaj să urcăm sus în deal. Am făcut rost şi de asta, dar cei care vor să vină încoace cer un avans de o lună ca să muncească. Cu beneficiarii vorbesc în fiecare zi. Cu dl Bârlă am o comunicare destul de bună. Totul se rezumă la bani. Bani există, dar nu vor să dea drumul la ei. Eu cred că nu se pierde proiectul, dar depinde şi de beneficiar”, a spus Fabio Falcinelli, reprezentantul firmei constructoare, SC Bora SRL.

Pavel Bârlă zice că primăria Brăduleţ refuză să dea partea sa de cofinanţare

Preşedintele ADI Molivişu, Pavel Bârlă, a pasat primarului localităţii Brăduleţ întreaga responsabilitate pentru eşecul proiectului, afirmând că din 2009 până în prezent, primăria Brăduleţ a contribuit la realizarea staţiunii Molivişu cu numai 7.000 lei. „Banii există, dar sunt în contul primăriilor. Situaţiile de lucrări s-au făcut foarte târziu pentru că firma de construcţii nu a avut un manager român care să înţeleagă legislaţia. Veneau cu factură făcută şi situaţii de plată în spate, fără proces verbal de recepţie, fără antemăsurători, fără o seamă de documente care trebuiau făcute. Au reuşit să îşi angajeze un manager, chiar din Argeş, care le-a explicat cum trebuiesc făcute aceste situaţii şi că banii nu se pot primi decât după ce se execută lucrările în stadii de execuţie. Deşi am două situaţii de plată făcute, nu am bani în cont. Aceşti bani se află în momentul de faţă la primăria Brăduleţ şi la primăria Cicăneşti. Primăria Cicăneşti a făcut primele plăţi în valoare de 2,5 milioane lei din care s-au plătit terasamente, gabioane, terasamente pârtie şi drum. Primăria Brăduleţ nu a dat până în momentul de faţă niciun ban. Refuză să dea bani, fără a ni se explica de ce. Banii există, dar nu s-au dat drumul”, susţine Bârlă. De cealaltă parte, primarul de la Brăduleţ, Evlampie Alecu, se apără susţinând că nu mai poate băga bani în acest proiect, în condiţiile în care priorităţile comunei sale sunt altele, şi anume extinderea reţelelor de apă curentă şi canalizare, care deservesc în prezent doar o mică parte a localităţii. De asemenea, edilul mai spune că Brăduleţul are circa 3,8 hectare de păşune chiar în vârful pârtiei de schi şi că a propus să contribuie în proiect, în contul cofinanţării, cu suprafaţa respectivă de teren, lucru neagreat însă de conducerea ADI Molivişu.

Cele mai mari datorii, de 2,6 miliarde lei vechi, la firma constructoare

Proiectul de la Molivișu a acumulat şi mari datorii, în special către constructor şi către Finanţele Publice, în total fiind vorba de peste 300.000 lei. Potrivit declaraţiilor lui Pavel Bârlă, la Finanţele Publice s-au acumulat datorii rezultate din neplata impozitelor aferente salariilor din luna septembrie, în valoare de circa 10.000 lei. Pe lângă aceştia, se mai înregistrează şi datorii de 260.000 lei către firma constructoare Bora SRL, plus plata către CEZ a unui studiu de soluţie pentru racordarea la reţeaua de energie, în valoare de 43.000 lei.

Managerul de proiect Constantin Dârzan şi-a dat demisia

Şi ca dezastrul să fie complet, ADI Molivişu a rămas şi fără manager de proiect, după ce Constantin Dârzan şi-a dat demisia, chiar în dimineaţa zilei de miercuri, 4 noiembrie a.c. Printre argumentele cu care acesta şi-a motivat demisia se numără şi „lipsa asumării, de către asociații ADI Molivișu, a cauzelor întârzierii implementării proiectului, cauze care în funcție de importanța și influența acestora asupra implementării proiectului, sunt: lipsa banilor de cofinanțare, blocajul artificial în efectuarea plăților către ADI Molivișu, lipsa capacității tehnice, administrative și financiare a executantului de lucrări – ponderea acestei cauze în nefinalizarea proiectului la 31.12.2015 este de 20%”. Un alt motiv al demisiei este legat de acuzele grave ale unor asociaţi asupra conducerii ADI Molivișu și Managerului de proiect privind unele complicități la alegerea executanților de lucrări, în faza de achiziție, acuzaţii pe care Dârzan le cataloghează drept nefondate. Printre motivele demisiei s-a mai aflat şi refuzul unor asociați de a participa la ședințele AGA ale ADI Molivișu, unde urmau să se ia decizii importante pentru continuarea proiectului, cât şi „acuzele
grave ale asociaților asupra conducerii ADI Molivișu că a plătit contravaloarea proiectelor tehnice și a studiilor de fezabilitate către managerul de proiect, îngreunând astfel implementarea proiectului; se uită astfel că proiectele au fost realizate în 2009 și 2011”.

Tergiversarea lucrărilor de la Molivişu, în atenţia DNA

Pavel Bârlă, preşedintele ADI Molivişu, ne-a mai dezvăluit faptul că lucrările de la Molivişu s-ar afla în atenţia procurorilor Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Piteşti. Bârlă a mai declarat că dosarul de la DNA nu ar viza totuşi proiectul în sine, ci persoanele care ar fi încercat să îl blocheze şi că, până acum, a mers de trei ori la DNA pentru a depune mai multe documente. „Am fost chemat la DNA şi mi s-a cerut să depun orice document care a blocat proiectul, ceea ce am şi făcut. Mi s-a spus că dosarul nu vizează ADI Molivişu sau proiectul, ci persoanele care au încercat să blocheze acest proiect. De trei ori am fost la DNA şi le-am dus documente. Şi eu, şi dl Dârzan am fost la DNA”, a mai precizat Pavel Bârlă.
Iustina Harco-Burcea

Distribuie!

0 Comentarii

Se schimbă regulile în maternitățile din România. Nicușor Dan a promulgat legea care le oferă mamelor noi drepturi la naștere

Femeile însărcinate din România vor putea avea alături o persoană aleasă de ele pe întreaga durată a travaliului și a […] Citește!

Ștefan Popa, locul 4 la spadă la Jocurile Olimpice de Tineret de la Dakar

Ștefan Popa a încheiat pe locul al patrulea proba individuală masculină de spadă de la Jocurile Olimpice de Tineret de […] Citește!

Scandal financiar la Universitatea din București: Trei angajate, acuzate că au sustras peste 1,6 milioane de lei din taxele studenților

Trei angajate ale Universității din București sunt cercetate penal într-un dosar de delapidare, după ce procurorii au descoperit presupuse nereguli […] Citește!

Prosumatorii vor primi lunar banii pentru energia livrată în rețea. Surplusul va putea reduce și facturile la gaze

Aproape 400.000 de români care produc energie electrică cu ajutorul panourilor fotovoltaice ar urma să beneficieze de noi reguli privind […] Citește!

Kylian Mbappé ar putea rata meciul Franței cu Italia. Probleme medicale pentru căpitanul naționalei

Naționala Franței ar putea evolua fără Kylian Mbappé în partida cu Italia, după ce atacantul lui Real Madrid a acuzat […] Citește!

Schimbare majoră în Justiție: Numărul parchetelor ar putea scădea de la 175 la doar 41

Ministerul Justiției pregătește una dintre cele mai importante reorganizări ale sistemului de parchete din România. Potrivit unui proiect de lege […] Citește!

Fotbalist de 22 de ani, mort subit după ce a suferit un stop cardiac la antrenament

Fotbalul francez este în doliu după moartea lui Wanis Honsor, un tânăr jucător în vârstă de numai 22 de ani. […] Citește!

Fratele lui Viktor Orbán, arestat preventiv pentru trafic de migranți. Reacția fostului premier: „Ținta sunt eu!”

Fratele mai mic al fostului premier ungar Viktor Orbán, Áron Orbán, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, fiind […] Citește!

Harghita: Peste 120 de muniții neexplodate, distruse de pirotehniști. Avertismentul pompierilor

O operațiune de distrugere a muniției neexplodate a avut loc miercuri, 11 noiembrie, în județul Harghita. Specialiștii pirotehnici ai Inspectoratului […] Citește!

Se pregătesc restricții de energie în România? Ministerul Energiei anunță ce s-ar putea întâmpla cu marii consumatori în această iarnă

Marile companii din România care consumă cantități importante de energie electrică ar putea fi nevoite să își reducă temporar consumul […] Citește!

Orașul din România care a întrecut Geneva și Reykjavik într-un top european! Sighișoara, printre cele mai frumoase 100 de destinații în 2026

Unul dintre cele mai cunoscute orașe medievale din România a reușit să atragă din nou atenția la nivel internațional. Sighișoara, […] Citește!

Furtuna Charles a paralizat Portugalia: Sute de zboruri anulate, școli și magazine închise

Portugalia se confruntă miercuri, 11 noiembrie 2026, cu un nou episod de vreme extremă, după ce furtuna Charles a ajuns […] Citește!

Omul săptămânii

Viorel Pătrașcu

Opinie

O reformă administrativă care nu va avea loc

Din ediția tipărită

Indicator cu eroare la Apele Române! ABA Argeş-Vedea a picat pe eroare

Recentul audit financiar efectuat la Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a avut ca rezultat tot o opinie împărțită a inspectorilor, […] Citește!

Foto-pamflete

Taxa pe gunoi, ridicată la rang de predică! Un preot piteştean, alarmă falsă pe Facebook

Un preot din Pitești a reușit să stârnească o adevărată furtună virtuală după ce a anunțat, pe pagina sa de […] Citește!

Fostul deputat Nicolae Georgescu, în cărţi pentru funcţia de prefect al judeţului

Social-democrații din Argeș nu au liniște până nu-l văd iarăși înscăunat pe unul de-al lor ca prefect al județului, în […] Citește!

După zimbri, se înmulţesc şi castorii din Făgăraş

Dacă zimbrii reintroduși în sudul Munților Făgăraș, în trei zone din Muscel, au ajuns la a doua generație de viței […] Citește!

Foto-pamflete

Pieţele din Câmpulung au şef un consilier judeţean

Recent revenit în administrație în calitate de consilier județean din partea PSD, inginerul Constantin Ivan, fost șef la Hidroelectrica și […] Citește!

Închiderea Bulevardului „Pardon”, prilej de promenadă şi odihnă pe carosabil

Se perpetuează măsura restricționării circulației auto pe străzile adiacente Bulevardul ”Pardon” din Câmpulung, în week-end, deși fără acționarea bolarzilor, ci […] Citește!

Se caută medici pentru urgenţe la Câmpulung

După ce concursurile pentru recrutarea a mai multor medici primari și specialiști nu s-a soldat cu ocuparea tuturor posturilor oferite […] Citește!

Foto-pamflete