Un eveniment rutier s-a produs cu puține minute în urmă (miercuri, 17 mai) în municipiul Pitești, într-o zonă cu trafic aglomerat mai ales la orele 15-16. Este vorba despre un accident rutier în zona Podul Viilor, în care au fost implicate trei autoturisme.
Citește și: Trei ani și opt luni de închisoare pentru un piteștean prins băut la volan!
ISU Argeș a transmis că pompierii de la Detașamentul Pitești au intervenit cu o autospecială, în vederea asigurării măsurilor specifice de prevenire și stingere ale incendiilor, precum și cu un echipaj SMURD pentru acordarea primului ajutor calificat.
În urma accidentului, o persoană era dată ca posibil rănită, dar conștientă și neîncarcerată, potrivit ISU Argeș. Din fericire, nu a fost nimic grav. Poliția face cercetări.
0 Comentarii