Un accident a avut loc duminică după-amiază pe Dealul Negru (DN 7 Pitești- Râmnicu Vâlcea). Deși incidentul auto nu a fost deloc grav, finalul a fost tragic. La numai 31 de ani, șoferul uneia dintre autoutilitarele implicate a murit în stradă, făcând infarct, în timp ce polițiștii făceau cercetările.
Citește și: Meteorologul Dumitru Baltă, găsit inconștient în casă
„Din verificările preliminare, efectuate de polițiștii Serviciului Rutier Argeș, s-a stabilit că, în jurul orei 17:30, un bărbat de 27 de ani, cetățean bulgar, care conducea o autoutilitară pe DN 7, pe raza comunei Morărești, având direcția de deplasare Pitești spre Rm. Vâlcea, a intrat în coliziune cu o autoutilitară care se deplasa în aceeași direcție, în fața sa, condusă de un bărbat de 31 de ani, care, de asemenea, este cetățean bulgar. În urma impactului, acesta a fost proiectat în autoturismul care circula în fața sa, condus de un bărbat de 49 de ani, din București. Imediat după evenimentul rutier, bărbatul de 31 de ani, care conducea a doua autoutilitară dintre cele trei vehicule implicate, a acuzat o stare de rău. La fața locului, echipajele medicale au efectuat manevre de resuscitare, însă bărbatul a decedat.
Cauza decesului urmează să fie stabilită prin efectuarea unei autopsii medico-legale, iar verificările continuă, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care evenimentul s-a produs, în cauză fiind întocmit dosar penal conform art. 192 din Codul Penal”, informează IPJ Argeș.
0 Comentarii