Web Analytics
scris sâmbătă, 22.04.2023

Sindicatele din învăţământ se pregătesc de grevă generală

Sindicaliştii din Educaţie au demarat strângerea de semnături pentru declanşarea grevei generale. Decizia are loc după ce Guvernul a anunţat că plafonează cheltuielile de personal şi activităţile de formare profesională şi se accentuează deficitul de personal.

Sindicatele din învăţământ se pregătesc de grevă generală

Citește și: Aşa arată locul de joacă din Lunca Argeşului. Va fi gata în curând

”Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ, Federaţia Sindicatelor din Educaţie «Spiru Haret» şi Federaţia Naţională Sindicală «Alma Mater» anunţă Guvernul României şi Parlamentul că au demarat referendumul pentru strângerea de semnături în vederea declanşării grevei generale”, se arată într-un comunicat de presă, de sâmbătă, semnat de cele trei sindicate. Forma de protest vine după ce Executivul a anunţat că ”intenţionează să ia decizii cu impact negativ suplimentar pentru angajaţii din învăţământ”, arată sursa citată.

Citește și: 22 aprilie – Ziua Pământului. Care este istoria acestei zile

Sindicaliştii sunt nemulţumiţi că: se plafonează cheltuielile de personal la nivelul anului 2022 – imposibil de realizat în sistemul de învăţământ, deoarece salariile cadrelor didactice se majorează odată cu trecerea la un grad didactic superior/ o nouă tranşă de vechime; se blochează atingerea de către personalul didactic auxiliar şi nedidactic a salariilor de bază din Legea 153/2017, contrar promisiunii făcute de preşedinţii PSD şi PNL în urmă cu două săptămâni; se accentuează deficitul de personal prin: interdicţia cumulului pensiei cu salariul şi prin blocarea organizării concursurilor pentru ocuparea posturilor vacante; se blochează activităţile de formare profesională (esenţiale în dezvoltarea carierei didactice).

”Menţionăm că, până la momentul declanşării grevei generale, FSLI, FSE «Spiru Haret» şi FNS «Alma Mater»,  vor picheta, din nou,  sediul Guvernului în zilele de 25 şi 26 aprilie, iar în data de 10 mai vor organiza un marş de protest la care sunt aşteptaţi peste 15.000 de membri de sindicat”, se mai arată în comunicat.

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Investiţii de milioane la Lereşti

Recent declarată stațiune turistică, localitatea Lerești beneficiază de o expansiune nemaiîntâlnită a domeniilor turistic, economic și...