Cătălin Nae, director general al Institutului Naţional de Cercetare – Dezvoltare Aerospaţială „Elie Carafoli” – INCAS Bucureşti, a fost trimis în judecată în stare de libertate de procurorii anticorupţie într-un dosar în care este acuzat de abuz în serviciu. În perioada 2012 – 2014, acesta ar fi încheiat 12 contracte cu societăţi comerciale cu un comportament de tip „fantomă”, controlate de alți patru administratori, în condiţiile în care acesta ar fi cunoscut faptul că agenţii economici respectivi nu puteau să îndeplinească prestaţiile în domeniul cercetării aeronautice la care se obligaseră, neavând capacitatea obiectivă să execute astfel de activităţi, adică nu dispuneau de capital uman şi tehnic.
Citește și: Bătaie între suporterii CSA Steaua și Dinamo 1948
„În contextul menţionat, Institutul Naţional de Cercetare – Dezvoltare Aerospaţială „Elie Carafoli” a achitat societăţilor respective suma totală de 21.495.199 lei (aproximativ 5.000.000 euro), ce constituie un prejudiciu în dauna institutului, concomitent cu obţinerea unui folos necuvenit în acelaşi cuantum pentru societăţile celor patru oameni de afaceri”, arată anchetatorii. Institutul „Elie Carafoli” a precizat că nu se constituie parte civilă în cauză, informează DNA.
0 Comentarii