Opt femei au devenit mame, de Paște, la Pitești. O fetiță și șapte băieței s-au născut, în cele două zile sfinte, în maternitatea Spitalului Județean de Urgență din Pitești, potrivit unui comunicat de presă semnat de Cristina Cazacu, purtător de cuvânt al acestei instituții medicale.
Citește și: La Piteşti, unii au şi muncit în prima zi de Paşti
Duminică, 16 aprilie, la ora 15, a fost înregistrată nașterea primului băiețel. După 55 de minute, l-a urmat un altul, iar la 17.45 s-a născut al treilea. În aceeași zi, la ora 19, a venit pe lume și o fetiță. Luni, 17 aprilie, au ajuns în grija cadrelor medicale alți patru bebeluși, toți băieței – se arată în comunicatul de presă.
„Nașterile, toate prin cezariană, au decurs fără complicații. Astfel, toți copiii născuți de Paște sunt sănătoși și vor ajunge acasă, alături de mamele lor, în această săptămână”, potrivit sursei citate.
O fetiță și un băiețel s-au născut, anul trecut, în prima și a doua zi de Paște, la Spitalul Județean de Urgență Pitești.
0 Comentarii