Unsprezece elevi din clasele a XI-a şi a XII-a ai Colegiului Naţional „Zinca Golescu” din Piteşti, împreună cu trei mentori au decolat în dimineaţa zilei de duminică, 16 aprilie, la ora 9, de pe Aeoroportul Otopeni, cu destinaţia Houston, SUA, acolo unde vor participa la Campionatul Mondial de Robotică „First Tech Challenge”.
Citeşte şi: 10 elevi formidabili de la „Zinca Golescu” vor reprezenta România la Mondialul de Robotică din SUA!
În prima zi de Paşti, elevii, campioni naţionali, au plecat la ora 4 dimineaţa din Piteşti, iar la ora 9 erau îmbarcaţi în aeronava care i-a transportat la Istanbul, în Turcia, unde au escală. De acolo, în jurul orei 14.15, un alt avion îi va duce peste ocean, în Statele Unite.

Va fi o experienţă fantastică şi inedită pentru aceşti copii serioşi şi deştepţi, care îşi vor testa cunoştinţele la competiţia mondială programată în perioada 19-22 aprilie.

Citeşte şi: La solicitarea primarului Cristian Gentea, Nuclearelectrica sponzorizează cu 25.000 de dolari echipa elevilor piteşteni care participă la Mondialul de Robotică din SUA
Să le ţinem pumnii, aşadar, elevilor Ștefan Manda, Vlad Cruceru, Bianca Olaru, Irina Creață, Robert Roșu, Patrick Deaconu, Cristian Popidan, Mihai Preoteasa, Arina Licu, Alexandru Pavel şi Robert Păun. Alături de ei vor fi studenta Andreea Ghiță (absolventă a liceului) și profesorii mentori Cristina Constantinescu și Grațiela Ghiordunescu. Toți aceștia formează echipa TehnoZ, câştigătoare la faza națională într-o competiție la care au concurat 80 de echipe de la licee din România și din Muntenegru.
0 Comentarii