Web Analytics

articol scris joi, 17 septembrie 2015

Primul politician argeşean care a fost în expediţie în Himalaya

# Consilierul județean Marius Nicolaescu a călătorit timp de o lună în India și Nepal

Consilierul judeţean Marius Nicolaescu este primul politician argeșean care s-a încumetat să dea piept cu munții Himalaya. Spre deosebire de alți confrați de-ai săi, cu carnet de partid, care își fac concediile la Las Vegas și Monte Carlo sau preferă să se bronzeze social democrat în cine știe ce insule exotice, el a mers într-o expediţie de 30 de zile în India şi Nepal, în care a vizitat peste 20 de oraşe și a parcurs cu maşina aproximativ 10.000 km. A urcat în munţii Himalaya până la cota 4.500 m, s-a plimbat cu cămila şi cu elefantul, a vizitat temple şi moschei, a făcut bungee jumping şi a dormit o noapte în deşert, sub cerul liber. Abia întors din călătoria sa fascinantă, l-am și abordat pentru a realiza un reportaj despre ce a văzut și trăit în India și Nepal și cât de diferite sunt aceste țări, în sens pozitiv sau negativ, față de România.

A urcat în Himalaya la cota 4.500 metri

Împreună cu un bun prieten, Marius Nicolaescu a schițat încă din țară proiectul unui circuit de 30 de zile, în care şi-a propus să viziteze în fiecare zi câte un oraş din India şi Nepal, dar şi monumentele importante din respectiva aşezare. Zis și făcut! Imediat ce a aterizat pe aeroportul din New Delhi, a contractat serviciile unei firme specializate care i-a pus la dispoziţie o maşină cu şofer, acesta din urmă însoţindu-l în tot timpul călătoriei de o lună de zile. A reuşit să realizeze în proporţie de 90% programul pe care şi l-a propus. Singura regiune pe care nu a reuşit să o viziteze a fost Kashmirul, iar asta din cauza atentatelor teroriste în care turiștii sunt ținte predilecte. A ajuns însă la o distanţă de numai 50 km de graniţa cu Pakistan. Şi pentru că este inginer silvic de meserie și conduce un ocol privat – Codrii Verzi – Marius  nu a fost interesat numai de obiectivele turistice, ci şi de pădurile și fondul forestier al celor două ţări, India şi Nepal. „Am vrut să vedem şi natura, pădurile în special, şi să mergem în Himalaya, dar și în partea tibetană din Nepal şi din India. Din păcate, n-am putut vizita partea tibetană a Nepalului din cauza timpului nefavorabil. În august, este perioada musonilor şi n-am putut zbura cu avionul. Patru zile la rând am încercat să luăm avionul pentru a zbura în Tibetul nepalez şi n-am reuşit, după care am plecat în India şi am văzut partea tibetană de acolo. Asta a fost în ultima parte a expediţiei, când am urcat pe jos până la 4.500 de metri altitudine în Himalaya. De altfel, am avut un traseu foarte interesant și pot să afirm, fără să exagerez, că a fost cel mai periculos lucru pe care l-am făcut în această expediție și asta din cauza efortului depus. Mergeam 30 metri, oboseam şi ameţeam din cauza lipsei de oxigen.

Acolo, în regiunea tibetană a Indiei, am vizitat un templu foarte vechi budist, Rohtang. A fost prima dată când am urcat la o asemenea altitudine. Eu și prietenul meu, fiind amândoi ingineri silvici, ne-a interesat şi aspectul acesta forestier didactic, anume să vedem pădurile și la ce altitudini cresc ele acolo, ce specii au, cum le gospodăresc. M-a impresionat că am văzut bananier cultivat și la 3000 de metri altitudine şi faptul că oamenii de acolo cultivau,  repet între 3000-3500 metri altitudine, cartofi, fasole, iarbă. Aveau văcuţe şi căpriţe, terasau pământul şi îl irigau. Abia puteai să stai în picioare tu, ca turist sau alpinist, iar ei făceau agricultură în condiţii foarte vitrege”, ne-a povestit Marius Nicolaescu.

A asistat la o procesiune în care indienii își spălau morții în Gange, pregătindu-i pentru incinerare, apoi îi ardeau  

Consilierul judeţean şi-a început călătoria în India cu vizitarea celebrului Taj Mahal, monument construit în prima jumătate a secolului 17. „Fiecare zi a fost deosebită, am văzut ceva nou şi am rămas uimit de ceea ce vedeam. Şocul cel mai puternic a fost în prima zi, când am vizitat Taj Mahalul. Construcţia este foarte frumoasă, însă  când am ieşit afară era o mizerie cruntă, unde găseai la un loc obiecte de artizanat foarte scumpe, mâncare făcută de indieni acolo, în stradă, în condiţii improprii şi gunoi, toate astea practic la 5 metri după ce ieşeai din Taj Mahal”, ne-a spus interlocutorul nostru. Pe lângă monumentele vizitate şi istoria fascinantă a locurilor, Marius Nicolaescu a fost puternic impresionat şi de procesiunile religioase de pe fluviul Gange. „Am fost la Varanasi, Oraşul Sfânt, de pe fluviul Gange şi era o perioadă a pelerinajului. Pe o autostradă cu două sensuri, un sens era închis şi pe 100 km mergeau oameni, toţi îmbrăcaţi în portocaliu. Mergeau pe jos, cu motocicletele, cu tuc-urile sau cu tractoarele la Gange, Râul Sfânt, să se îmbăieze acolo, să se purifice şi dormeau în mijlocul drumului, pe unde apucau. Am ajuns în Varanasi noaptea şi ne-am cazat la hotel, iar dimineaţa când ne-am dus să vizităm oraşul era densitate foarte mare, mizerie foarte multă, oameni foarte mulţi care mergeau la râu, aveau o procesiune religioasă acolo, se sfinţeau şi îşi luau apă sfântă din Gange. Aveau un băţ colorat ca o sorcovă şi la capete câte o sticluţă de un kilogram în care puneau apă, iar după aceea plecau înapoi acasă. La douăzeci de metri mai încolo, aveau loc procesiunile funerare, pentru că în religia hindu morţii se incinerează. Era foarte interesant pentru că vedeai oameni arzând, oameni care făceau 20 de metri mai jos baie, mai erau şi morţi pe care îi spălau şi îi pregăteau de incinerare. Era un peisaj, aşa, mai dezolant. După ce ardeau defuncţii, le aruncau în apă rămăşiţele, cu tot cu cărbuni şi tăciuni. Ei erau foarte mândri de procesiunea asta, dar mie mi s-a părut barbară, chiar puţin traumatizantă, dar i-am înţeles. Ţinând cont de clima de acolo, care e mai umedă vara, cred că e mai igienic să îi ardă. Ne-au spus că pe preoţii lor, pe copii şi pe oamenii muşcaţi de şarpe, care la ei e sfânt, nu îi ard, ci îi aruncă direct în Gange”, ne-a explicat Nicolaescu.

O noapte petrecută în deşert, sub cerul liber

O altă experienţă care l-a impresionat profund a fost noaptea petrecută în deşert, sub cerul liber. „Şoferul nostru ne-a recomandat o firmă care ne-a oferit două zile în deşert. Ne-am plimbat cu cămila, sus, pe dune. Am văzut apusul soarelui de pe dune, apoi ne-am întors în sat unde am avut o cină şi un program tradiţional al indienilor, cu muzică, dans şi formaţii locale de acolo. Când s-a înnoptat, ne-au luat cu jeep-ul şi ne-au dus în deşert şi ne-au lăsat acolo. Aveam doar două paturi şi o plapumă. Iniţial, am crezut că dorm şi ei cu noi. A fost interesant. Mi-a fost puţin teamă, pentru că sunt obişnuit să dorm într-un spaţiu închis. Acolo nu aveam decât jos – nisip, sus – cerul cu stele, stânga şi dreapta – nimic. Dar a fost lună şi se vedea foarte frumos. A bătut puţin vântul şi a spulberat nisipul. Mai erau şi alţi turişti, pe altă dună, mai departe”, şi-a continuat consilierul judeţean istorisirea.

Gest caritabil impresionant: Marius Nicolaescu a donat bani pentru hrana pe trei zile a 70 de copii din Nepal

În Kathmandu, capitala Nepalului, Marius Nicolaescu a făcut şi un gest caritabil. Consilierul judeţean a vizitat o şcoală pentru copii asistaţi social, înfiinţată de nepalezi care studiaseră în Europa, în special în Germania. „Părinţii nu aveau suficienţi bani ca să-şi întreţină copiii şi o asociaţie îi şcolariza pe banii ei, le dădea şi mâncare, două mese pe zi. Asociaţia ajuta şi părinţii să se integreze, să creeze un fel de business, să-şi deschidă o tarabă şi să poată vinde ceva, ca să îşi întreţină familia. În momentul în care afacerea funcţionează, acei copii sunt retraşi şi intră alţii în sistem. Am făcut şi noi o donaţie. Am dat o sumă modică, dar din suma aceea am asigurat hrana pentru 70 de copii timp de trei zile”, ne-a mărturisit Nicolaescu. Singurul lucru cu care consilierul judeţean nu s-a putut acomoda au fost specialităţile culinare indiene. „Indienii sunt mai mult vegetarieni şi folosesc foarte mult cartofi, fasole verde şi foarte multe legume, dar şi multe mirodenii. Folosesc şi foarte multe condimente, poate şi din cauza condiţiilor în care prepară hrana. Mâncărurile sunt foarte iuţi, se foloseşte foarte mult chili”, ne-a dezvăluit Marius Nicolaescu.
Iustina Harco-Burcea

 

Distribuie!

0 Comentarii

Percheziții în Argeș și alte cinci județe într-un dosar de fraudă fiscală în Marea Britanie. Prejudiciu de peste 1,7 milioane de lire

Procurorii și polițiștii români, alături de anchetatori britanici, au efectuat joi dimineață percheziții la 21 de adrese din șase județe, […] Citește!

Un autobuz cu 29 de pasageri s-a răsturnat în afara șoselei. Opt persoane au ajuns la spital

Un autobuz în care se aflau 29 de persoane s-a răsturnat în afara părții carosabile, joi dimineață, în localitatea Hodoni, […] Citește!

Crimă urmată de incendiu, la Timișoara. Un bărbat a fost găsit carbonizat într-o clădire abandonată

Descoperire șocantă în Timișoara, în noaptea de miercuri spre joi, 11 spre 12 noiembrie. Pompierii chemați să stingă un incendiu […] Citește!

Ungaria negociază importul de gaze din România. Neptun Deep, alternativă la resursele rusești

Ungaria poartă discuții cu România pentru a importa gaze naturale din zăcământul Neptun Deep din Marea Neagră, în încercarea de […] Citește!

Petrolul se ieftinește puternic. Prețurile scad cu peste un dolar pe baril

Prețurile petrolului au înregistrat o nouă scădere joi, 12 noiembrie 2026, pe fondul speranțelor că negocierile diplomatice ar putea reduce […] Citește!

Tragedie în New York: O clădire cu trei etaje s-a prăbușit peste un șantier. Bilanțul victimelor a crescut, iar salvatorii caută dispăruți

Momente dramatice în cartierul Flatbush din Brooklyn, New York, unde o clădire cu trei etaje s-a prăbușit miercuri după-amiază, 11 […] Citește!

Captură de proporții la Nădlac: Aproximativ 4 milioane de țigarete de contrabandă, descoperite într-un camion

O cantitate impresionantă de țigarete fără timbru fiscal a fost descoperită de polițiști în apropierea frontierei de la Nădlac, județul […] Citește!

Se schimbă regulile în maternitățile din România. Nicușor Dan a promulgat legea care le oferă mamelor noi drepturi la naștere

Femeile însărcinate din România vor putea avea alături o persoană aleasă de ele pe întreaga durată a travaliului și a […] Citește!

Ștefan Popa, locul 4 la spadă la Jocurile Olimpice de Tineret de la Dakar

Ștefan Popa a încheiat pe locul al patrulea proba individuală masculină de spadă de la Jocurile Olimpice de Tineret de […] Citește!

Scandal financiar la Universitatea din București: Trei angajate, acuzate că au sustras peste 1,6 milioane de lei din taxele studenților

Trei angajate ale Universității din București sunt cercetate penal într-un dosar de delapidare, după ce procurorii au descoperit presupuse nereguli […] Citește!

Prosumatorii vor primi lunar banii pentru energia livrată în rețea. Surplusul va putea reduce și facturile la gaze

Aproape 400.000 de români care produc energie electrică cu ajutorul panourilor fotovoltaice ar urma să beneficieze de noi reguli privind […] Citește!

Kylian Mbappé ar putea rata meciul Franței cu Italia. Probleme medicale pentru căpitanul naționalei

Naționala Franței ar putea evolua fără Kylian Mbappé în partida cu Italia, după ce atacantul lui Real Madrid a acuzat […] Citește!

Omul săptămânii

Viorel Pătrașcu

Opinie

O reformă administrativă care nu va avea loc

Din ediția tipărită

Indicator cu eroare la Apele Române! ABA Argeş-Vedea a picat pe eroare

Recentul audit financiar efectuat la Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a avut ca rezultat tot o opinie împărțită a inspectorilor, […] Citește!

Foto-pamflete

Taxa pe gunoi, ridicată la rang de predică! Un preot piteştean, alarmă falsă pe Facebook

Un preot din Pitești a reușit să stârnească o adevărată furtună virtuală după ce a anunțat, pe pagina sa de […] Citește!

Fostul deputat Nicolae Georgescu, în cărţi pentru funcţia de prefect al judeţului

Social-democrații din Argeș nu au liniște până nu-l văd iarăși înscăunat pe unul de-al lor ca prefect al județului, în […] Citește!

După zimbri, se înmulţesc şi castorii din Făgăraş

Dacă zimbrii reintroduși în sudul Munților Făgăraș, în trei zone din Muscel, au ajuns la a doua generație de viței […] Citește!

Foto-pamflete

Pieţele din Câmpulung au şef un consilier judeţean

Recent revenit în administrație în calitate de consilier județean din partea PSD, inginerul Constantin Ivan, fost șef la Hidroelectrica și […] Citește!

Închiderea Bulevardului „Pardon”, prilej de promenadă şi odihnă pe carosabil

Se perpetuează măsura restricționării circulației auto pe străzile adiacente Bulevardul ”Pardon” din Câmpulung, în week-end, deși fără acționarea bolarzilor, ci […] Citește!

Se caută medici pentru urgenţe la Câmpulung

După ce concursurile pentru recrutarea a mai multor medici primari și specialiști nu s-a soldat cu ocuparea tuturor posturilor oferite […] Citește!

Foto-pamflete