Web Analytics

articol scris miercuri, 19 august 2015

Ansamblul Dorul vrea să toace banii Consiliului Judeţean pe o călătorie exotică în insula Guam din Pacific

Ca să-l parafrazăm pe generalul Cambronne, șeful Gărzii lui Napoleon, dinastia Oancea de la Ansamblul Dorul moare, dar nu se predă. Cam așa s-ar traduce reîntoarcerea în luminile rampei a familiei Oancea, după o misterioasă ieșire din scenă, adică de la șefia Ansamblului Dorul, de acum un an. Care ieșire, trebuie reamintit, s-a petrecut în urma unui audit la sânge. Însărcinat cu prezentarea Festivalului Carpați, în ziua decernării premiilor, matusalemicul Dorin Oancea (foto) a invitat publicul spectator să îi aplaude la scenă deschisă pe fiul său, Cătălin, fostul șef al ansamblului Dorul, până acum un an, și pe soția acestuia, Lavinia, fostă contabilă la aceeași secție din cadrul Centrului de Promovare și Creație Artistică. Apoi, invitându-l galant pe scenă pe președintele CJ, Florin Tecău, Dorin Oancea a exagerat încă odată meritele familiei în organizarea spectacolului și i-a solicitat, drept consecință, președintelui CJ sprijinul administrației județene, cum altfel decât material, pentru deplasarea ansamblului în insula Guam din Pacific, în luna decembrie a acestui an. Ne-am interesat și noi și am aflat că în paradisul tropical din Oceanul Pacific, singurul festival care are loc în această perioadă este unul de… shopping. O nimica toată din punct de vedere al costurilor, dacă avem în vedere că prețul unui bilet de avion e de circa 1000 euro de persoană, iar delegația de dansatori, șefi, amante, cărători de bagaje și alți băgători de seamă se ridică lejer la câteva zeci. Pentru că nu te poți numi ansamblu folcloric și să mergi să încingi sârba în Pacific, printre palmieri, într-o formulă de doar două, trei, haim patru  persoane. Plus că fiecare membru al delegației, în frunte cu șefii, care pot fi președintele sau măcar unul dintre cei doi vice ai CJ, plus neapărat directorul Sorin Mazilescu, trebuie asigurați. Și spunem asta fiindcă în vecinătatea arhipelagului Guam se găsește Groapa Marianelor, cel mai adând loc din Pacific, aflat la peste 10.000 m sub nivelul oceanului. Mai mult, lângă Guam se află și insula Cocos, și Doamne Ferește să-l lovească vreo nucă de cocos în cap pe unul dintre șefi, poate chiar pe vicepreședintele cu nume parcă predestinat „Coco” Polexe.  Râdem noi, dar parcă nu-i râsul nostru și cu atât mai puțin ar trebui să fie al șefilor de la CJ, care ne tot vând gogoși despre austeritate. Și asta în vreme ce dansatorii de la „Dorul” vor bilete de avion și diurnă pentru o călătorie costisitoare în Pacific, în vreme ce anul trecut s-au răsfățat, tot la o aruncătură de băț, în Coreea de Sud. Nu știm de ce, dar parcă prea miroase a blat la concursurile folclorice organizate de la o vreme sub paravanul  Consiliului Județean. Dăm ca exemplu premiul obținut anul trecut de ansamblul Dorul în Coreea de Sud, gest care a fost întors, stranie coincidență, anul acesta artiștilor din Coreea de Sud, care au primit de la Consiliul Județean Marele Premiu al Festivalului Carpați. Tot așa, în 2013 a luat un ansambu din Mexic premiu și apoi ansamblul Dorul a fost invitat să zboare… până în Mexic, ca să fie premiat. Parcă avem de a face cu vechea cooperativă din fotbalul românesc, de pe vremea lui Jean Pădureanu, când blaturile erau în toi și fiecare echipă își câștiga punctele de acasă, în urma unui simulacru de competiție pe gazon. Să vedem dacă tupeul pe bani publici e maxim și se repetă schema și în cazul ansamblului din Guam. Ei la noi, apoi noi la ei. Așteptăm cu maxim interes evoluția relațiilor între cele două părți…
(ELECTRO-CUTARE)

Distribuie!

0 Comentarii

Pitești. Se fac angajări la Colegiul „Alexandru Odobescu”

Colegiul Național „Alexandru Odobescu” din Pitești organizează concurs pentru ocuparea a două posturi vacante și pe perioadă nedeterminată. „Odobescu” angajează […] Citește!

Argeș. O mașină a luat foc în Pitești

Marți, 10 noiembrie 2026, a izbucnit un incendiu la un autoturism, pe Bulevardul Eroilor; un echipaj de pompieri din cadrul […] Citește!

Pitești. Lucrările de reabilitare a Pasajului Scărilor nr. 2 din cartierul Războieni au fost finalizate

Marți, 10 noiembrie 2026, s-a efectuat recepția la terminarea pasajului scărilor nr. 2 din cartierul Războieni. Intervenția a avut ca […] Citește!

Reținut la Pitești pentru mai multe infracțiuni rutiere

În noaptea de 8 spre 9 noiembrie, în jurul orei 23:30, polițiștii din cadrul Secției 3 Pitești au oprit în […] Citește!

Doliu la Școala Gimnazială „Marin Preda”, din Pitești. Un elev de clasa a IV-a a murit

Școala Gimnazială Nr. 10 „Marin Preda” din Pitești este în doliu după decesul elevului din clasa a IV-a D, Yanis […] Citește!

S-a dat drept magistrat și ar fi încasat 50.000 de euro pentru a promite soluții favorabile în dosare penale

Un bărbat de 34 de ani din localitatea Monariu, județul Bistrița-Năsăud, a fost reținut după ce ar fi pretins că […] Citește!

„Cazul Epstein de România”, în premieră la Mioveni. Intrarea este liberă

Joi, 12 noiembrie 2026, începând cu ora 19:00, spectacolul de teatru documentar „Cazul Epstein de România”, va fi prezentat în […] Citește!

Alertă de securitate la Casa Albă. Două persoane au fost arestate după incidente separate

Două persoane au fost arestate luni, 9 noiembrie, în apropierea Casei Albe, după două incidente de securitate produse în zona […] Citește!

Hunedoara. Turist salvat după ce s-a rătăcit în Masivul Parâng. Zăpada a depășit 30 de centimetri

În noaptea dintre luni, 9 spre marți, 10 noiembrie, un bărbat în vârstă de 31 de ani din Târgu Jiu […] Citește!

Topoloveni. A plecat de acasă. L-ați văzut?

Marți, 10 noiembrie, polițiștii dinTopoloveni au fost sesizați că, în ziua anterioară, ȘERBAN MIHAI-CĂTĂLIN, în vârstă de 41 de ani, […] Citește!

Pitești. Spectacol de 1 decembrie. Intrarea este liberă

Marți, 1 decembrie 2026, cu ocazia sărbătoririi Zilei Naționale, are loc, începând cu ora 17:00, în Sala „Costin Alexandrescu”, un […] Citește!

Curtea de Argeș. Noi medici la Spitalul Municipal

Echipa de Anestezie și Terapie Intensivă (ATI) are trei medici specialiști angajați la Spitalul Municipal „Sfânta Muceniță Filofteia” din Curtea […] Citește!

Omul săptămânii

Viorel Pătrașcu

Opinie

Doi paşi până la Apocalipsă : Crahul AI de la bursele americane ameninţă însăşi viabilitatea creditului cu dobândă

Din ediția tipărită

Indicator cu eroare la Apele Române! ABA Argeş-Vedea a picat pe eroare

Recentul audit financiar efectuat la Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a avut ca rezultat tot o opinie împărțită a inspectorilor, […] Citește!

Foto-pamflete

Taxa pe gunoi, ridicată la rang de predică! Un preot piteştean, alarmă falsă pe Facebook

Un preot din Pitești a reușit să stârnească o adevărată furtună virtuală după ce a anunțat, pe pagina sa de […] Citește!

Fostul deputat Nicolae Georgescu, în cărţi pentru funcţia de prefect al judeţului

Social-democrații din Argeș nu au liniște până nu-l văd iarăși înscăunat pe unul de-al lor ca prefect al județului, în […] Citește!

După zimbri, se înmulţesc şi castorii din Făgăraş

Dacă zimbrii reintroduși în sudul Munților Făgăraș, în trei zone din Muscel, au ajuns la a doua generație de viței […] Citește!

Foto-pamflete

Pieţele din Câmpulung au şef un consilier judeţean

Recent revenit în administrație în calitate de consilier județean din partea PSD, inginerul Constantin Ivan, fost șef la Hidroelectrica și […] Citește!

Închiderea Bulevardului „Pardon”, prilej de promenadă şi odihnă pe carosabil

Se perpetuează măsura restricționării circulației auto pe străzile adiacente Bulevardul ”Pardon” din Câmpulung, în week-end, deși fără acționarea bolarzilor, ci […] Citește!

Se caută medici pentru urgenţe la Câmpulung

După ce concursurile pentru recrutarea a mai multor medici primari și specialiști nu s-a soldat cu ocuparea tuturor posturilor oferite […] Citește!

Foto-pamflete