Web Analytics
scris miercuri, 19.08.2015

Hidroelectrica a vândut o singură microhidrocentrală în Argeş

Producătorul de electricitate controlat de stat Hidroelectrica a ratat pentru a doua oară în acest an vânzarea unor microhidrocentrale evaluate la 90 milioane de lei (20,4 milioane de euro). Compania, aflată în insolvenţă, a reuşit să vândă două unităţi, al căror preţ de pornire a fost de aproape 4 milioane lei. Licitaţiile de vânzare a microhidrocentralelor au fost derulate la sfârşitul lunii iulie, însă reprezentanţii companiei de stat nu au precizat numele cumpărătorilor. „În urma licitaţiilor organizate în cursul lunii iulie 2015 au fost vândute microhidrocentralele Călugăriţa şi Vlădeşti”, a comunicat Hidroelectrica la solicitarea Ziarului Financiar. Prima microhidrocentrală este în judeţul Argeş, iar a doua în Vâlcea.
F.S.

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Averi pierdute la Câmpulung

Cei din administrația câmpulungeană au anticipat decizia recentă a Curții Constituționale a României conform căreia declarațiile de avere nu trebuie...

Începe distracţia în Câmpulung

Deși nu a avut parte de manifestările încadrate în Festivalul Internațional de Folclor ”Carpați”, municipiul Câmpulung nu va fi lipsit de agitație...

Transfer de la Mioarele la Câmpulung

Pe lângă multiple abandonuri, în administrația locală din Câmpulung se mai fac și ceva angajări, dar și transferuri. Nu ies acestea întotdeauna,...