# Funcţia sfidează regulile rutiere.
În destule cazuri, cei ajunși în funcții înalte au impresia că au un soi de imunitate totală și că regulile aplicate muritorilor de rând și fără… rang nu li se aplică și lor. Este și cazul prefectului Mihai Oprescu. Primul om al județului a sfidat miercurea trecută regulile rutiere elementare la Pitești Mall. Ajuns în parcare, acesta a dorit să își pună Dusterul de serviciu cât mai aproape de intrarea în mall. Motiv pentru care a parcat mașina cu totul pe trotuar, chiar vizavi de intrarea în mall, spre mirarea mai multor șoferi. Asta deși la nici douăzeci de metri mai încolo erau locuri libere. Ce exemplu să mai dai pentru comunitate când tu, ditamai prefectul, parchezi unde te taie capul? În ritmul ăsta, probabil că data viitoare dl. prefect va parca Dusterul chiar lângă scările rulante din interiorul mall-ului. În final, o precizare pentru prefectul Mihai Oprescu: trotuarul este pentru pietoni, nu pentru mașini. Sau ați primit vreo autorizație specială de parcare pe trotuar și nu știm noi?
(ELECTRO-CUTARE)
0 Comentarii