Pădurea Parc Trivale, locul preferat de recreere al piteştenilor

Parcul natural Trivale, situat în partea vestică a oraşului Piteşti, cuprinde 1.171,3 ha din renumita pădure Trivale, întinsă pe o suprafaţă de 7.000 ha. Vegetaţia abundentă, aerul curat şi răcoros, fauna specifică pădurilor colinare şi alţi factori asigură condiţii optime pentru odihnă şi plimbări reconfortante.

Cel mai mare parc natural din țară

Parcul Trivale este cel mai mare parc natural din țară, numele lui fiind strict legat de Pitești. Când spui Pitești, spui Trivale și invers. Considerat unul dintre simbolurile oraşului, Parcul Trivale a fost amenajat începând cu anul 1900 în cadrul unei păduri seculare de stejar, devenind un loc favorit de promenadă al piteştenilor. Oraşul se poate mândri cu faptul că are o pădure la doar cinci minute de mers pe jos din centru. Plimbarea până la pădurea Trivale, printr-un cartier de case şi vile cochete, acoperite de verdeaţă, este una foarte plăcută. Situată în partea vestică a orașului Pitești, pădurea ocupă o suprafață de aproximativ 7.000 ha. Considerată a avea un rol ecoprotectiv pentru zonele adiacente, contribuind astfel la menținerea calității mediului. Aici se întâlnesc trei văi ale unor pâraie, de unde și denumirea de Trivale. Este formată din stejari termofili, diversitatea vegetației și însemnătatea fitogeografică plasând-o în rândul pădurilor de importanță deosebită. La intrare, se află Schitul Trivale, iar la intersectia pârâului Trivale cu drumul principal se găsește și o grotă, care servește atât ca element decorativ, cât și ca bar-restaurant. De interes deosebit în acest loc este și Grădina Zoologică. Codrul piteștean este amenajat cu băncuțe, poduri, foișoare, felinare. Decorul (natural și artificial) te determină să privești parcul dintr-o altă perspectivă: un pic ireală și plină de romantism.

Amenajarea Parcului a început în anul 1900

Frumosul parc a început să fie amenajat din anul 1900, când Primăria Pitești a apelat la contele Thedeus Graf Lubenschi, din Austria, pentru a cumpăra arbori ornamentali, care să fie plantaţi în parc. S-au comandat, așadar: 25 bucăţi brad, 1.000 bucăţi pin de Austria, 100 pin rigidă, 25 pin cembra, 100 pin alb, 100 molid, 20 măslin sălbatic, 100 bucăţi paltin. În 1903, arhitectul peisagist Edouard Redont s-a ocupat de un plan de înfrumuseţare al parcului. În 1913, arhitectul Pinard din Bucureşti se preocupă, și el, de împodobirea perimetrului verde. Parcul chiar merită vizitat deoarece atmosfera plăcută, deloc obositoare, chiar te face să zâmbești. Raritatea pădurilor de stejari termofili, diversitatea vegetaţiei, însemnătatea fitogeografică deosebită conferă rezervaţiei forestiere Pădurea Trivale o adevărată importanţă. Parcul a fost declarat monument al naturii în anul 1939.

„Mănăstirea Stănceştilor”

La intrarea în pădurea Trivale se află schitul cu acelaşi nume, monument istoric din secolul al XVII-lea. Monumentul este situat pe platoul unui mamelon, care deschide o frumoasă perspectivă. Urcând cele 64 de trepte cioplite în piatră de Albeşti şi trecând apoi pe sub clopotniţă, se ajunge la biserica schitului. Construită din zid, pe un plan trilobit, cu acoperiş de lemn acoperit cu tablă şi streaşină înfundată, este de mici dimensiuni. Brâul ce-i înconjoară faţadele decorate cu panouri dreptunghiulare este din piatră de Albeşti. Iniţial, biserica a fost construită din lemn pe delişorul numit „Măguricea”. În secolul al XV-lea este cunoscută sub numele de mănăstirea „Stănceştilor” (de la numele ctitorilor Tifan şi Stanca). În timpul domniei lui Matei Basarab (1632-1654) ea a fost refăcută din piatră. Între 1677-1688 mitropolitul Varlaam a restaurat-o din piatră şi cărămidă, după cum arată pisania găsită în 1895, cu ocazia construirii şoselei. În aceeaşi perioadă s-au ridicat casele egumeneşti, chiliile, zidurile împrejmuitoare şi clopotniţa.
Dărâmat de cutremurul din 1827, schitul a fost rezidit de arhimandritul Terotei între anii 1854-1856. După secularizarea averilor mănăstireşti, a devenit biserică de mir. Ceea ce se vede astăzi este rezultatul restaurării din 1854-1856, din ctitoria mitropolitului Varlaam păstrându-se numai temeliile şi zidurile până la înălţarea brâului. Pictura murală a fost executată în 1857 şi refăcută total la începutul secolului al XX-lea la iniţiativa episcopului de Argeş, Gherasim Timuş.

Decorarea parcului a fost completată şi îmbogăţită de construcția unei grote

Zona de primire este teritoriul spre care se îndreaptă cea mai mare parte a turiştilor veniţi în pădure numai pentru a găsi calmul, aerul pur, pentru a se odihni, a se destinde. Această zonă este situată pe calea principală de acces (Strada Trivale), la periferia pădurii, adică acolo unde se învecinează cu ultimele clădiri din perimetrul construit.
După această intrare, parcul este amenajat în genul liniştit, calmant, prin realizarea unor colţuri izolate ce predispun la repaos complet. Peisajul este static, fără linii oblice, predominând verdele frunzelor. În consecinţă, cea mai mare parte a publicului vizitator este reţinută în această zonă. Axul central este reprezentat de drumul care uneşte intrarea principală de grădina zoologică. Potecile şi aleile au fost concepute după un traseu care să permită o plimbare cât mai agreabilă şi, în acelaşi timp, să conducă la obiective interesante, cum ar fi terenurile de sport, lacul, parcul zoologic, restaurantul, campingul, poienile pentru jocuri şi picnic etc. Trasarea lor s-a făcut, în cele mai multe locuri, prin suprapunerea lor cu liniile parcelare, fără însă a dăuna traseelor. În acelaşi timp, s-a încercat ca prin constituirea acestor poteci şi alei să nu se fragmenteze într-o mare măsură pădurea.

Decorarea parcului a fost completată şi îmbogăţită şi de o construcţie cu caracter special, cum ar fi grota. Aceasta are drept scop să creeze elementul surpriză cu ocazia plimbării vizitatorilor în zona în care a fost amplasată, dar poate avea şi un caracter utilitar. Grotele, foarte des utilizate în grădinile Renaşterii, datorită, în mare parte, terenurilor foarte denivelate ale parcurilor, erau compuse din zone stâncoase, cu o vegetaţie specială, asigurând ineditul. Aceste lucrări caracteristice erau secondate de cursuri de apă, creând locuri răcoroase, cu mult farmec şi mister. O astfel de grotă a fost amplasată la intersecţia pârâului Trivale cu drumul principal.
M.I.