Web Analytics
scris miercuri, 11.01.2023

ANAF a publicat modelul de declaraţie pentru românii care închiriază locuințe

ANAF a publicat modelul de înregistrare a contractului de închiriere a locuințelor, încheiat între proprietar și chiriaș. De la 1 ianuarie a devenit obligatorie completarea unei noi declarații. Proprietarii pot depune documentul la Registratura ANAF, prin poștă sau online.

ANAF a publicat modelul de declaraţie pentru românii care închiriază locuințe

Citește și: Droguri de mare risc vândute la doi pași de sediul IPJ Argeș

ANAF obligă proprietarii care închiriază locuințe să completeze un formular tipizat și să anexeze o fotocopie a contractului. Noile documente trebuie declarate în 30 de zile, iar pentru cele aflate deja în derulare, proprietarii au timp trei luni să trimită contractele la ANAF. Documentele se adaugă declarației estimative de venituri, obținute prin chirie, care trebuie declarate până la 25 mai. Pentru cei care au terenuri în arendă sau închiriază camere și apartamente în scop turistic, nu trebuie să înregistreze contractele de închiriere.

Citește și: Un român a fost învestit preşedinte al Camerei Reprezentanţilor din statul Arizona

ANAF urmărește să aibă o evidență clară a veniturilor obținute și declarate din chirii. Potrivit ANAF, numărul celor care declară venituri din cedarea de bunuri a scăzut semnificativ după eliminarea declarării contractelor. Acum, potrivit legii sancțiunile pot ajunge până la 1.000 de lei. În plus, tot de la 1 ianuarie 2023, impozitarea se va aplica la valoarea totală a chiriei, eliminându-se astfel deducerea de 40% acordată până acum.

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită