Web Analytics
scris miercuri, 24.06.2015

Judecătoria Piteşti a amânat pronunţarea în dosarul fraudei de 700.000 euro de la BCR

# Inculpata Amalia Dumitraşcu nu s-a prezentat la ultimele termene de judecată din cauza unor probleme de sănătate

Judecătoria Piteşti a amânat pronunţarea în dosarul fraudei de 700.000 euro de la BCR

Deşi se află de mai bine de un an pe rolul Judecătoriei Piteşti, dosarul fraudei de 700.000 euro de la BCR Piteşti nu s-a soluţionat nici acum. Pe de o parte pentru că problemele nu au lipsit în timpul derulării procesului, pe de altă parte pentru că una dintre inculpate, Amalia Dumitraşcu, nu s-a putut prezenta la ultimele termene de judecată din cauza unor probleme de sănătate. La începutul anului trecut, Amalia Dumitraşcu şi Marinela Ciontu-Tuiu, naşă şi fină, au fost trimise în judecată de procurorii Parchetului Argeş, fiind acuzate că şi-au însuşit din conturile a 11 clienţi ai băncii suma totală de 30 de miliarde de lei.

Judecătoarea Ana Maria Dumbravă, recuzată pentru că e rudă de gradul I cu avocatul inculpatei

Banca Comercială Română a reuşit să stabilească şi prejudiciul aferent fiecăreia din cele două foste angajate, respectiv 1.604.205 lei – Amalia Dumitraşcu şi 1.422.144 lei – Marinela Ciontu-Tuiu. Totuşi, deşi dosarul fraudei de la BCR a ajuns în instanţă în urmă cu un an şi jumătate, judecarea speţei avansează cu greu. După primele trei termene de judecată, la care nu a avut apărător, Amalia Dumitraşcu a cerut, în octombrie 2014, recuzarea judecătoarei Ana Maria Dumbravă. Motivul? Legătura de rudenie de gradul I, prin alianţă, a doamnei judecător Dumbravă cu avocatul tocmai angajat de inculpată, Marius Gheorghe Pristavu. Magistraţii Judecătoriei Piteşti au mai întâmpinat probleme serioase şi la citarea societăţilor păgubite de cele două inculpate. Spre exemplu, una dintre firmele ţepuite a fost transcrisă greşit din rechizitoriul procurorilor Parchetului Argeş. Instanţa de judecată a mai pierdut timp preţios şi cu trimiterea unor adrese la Registrul Comerţului Argeş pentru identificarea firmei Simona Flor 2002, transcrisă greşit „Simona Fluor 2002”, dar şi a stadiului în care se află acum respectiva societate, dacă se află în insolvenţă sau faliment. În sfârşit, pe 24 martie a.c, eroarea a fost îndreptată, iar firma prejudiciată a putut fi notificată de instanţă pentru a se constitui parte civilă în proces. La începutul acestei luni, pe 2 iunie, s-a derulat un nou termen de judecată în procesul fraudei de 30 de miliarde de la BCR Piteşti. Cauza a fost amânată şi s-a dat un nou termen de judecată, pe 15 septembrie a.c, după încheierea vacanţei judecătoreşti. Mai trebuie precizat şi că ultimele trei termene de judecată s-au derulat în absenţa inculpatei Amalia Dumitraşcu, aceasta invocând probleme de sănătate.

Amalia Dumitraşcu: „Nu avem ce discuta. Am treabă”

Cum era şi firesc, am dorit să discutăm şi cu Amalia Dumitraşcu, fosta angajată a BCR Piteşti, care în prezent este economist la Spitalul Judeţean Argeş, pentru a afla ce afecţiune a împiedicat-o să se prezinte la procesul cu BCR. Deşi am găsit-o pe doamna Dumitraşcu la biroul său de la compartimentul Contabilitate al Judeţeanului, aceasta a refuzat din start orice dialog cu noi. „Nu avem ce discuta. Am treabă. Sunt foarte ocupată să muncesc, că lucrez la stat”, ne-a spus Amalia Dumitraşcu, vizibil iritată.

Baroul Argeş, Alianţa Franceză şi Sindicatul Dacia, printre clienţii păgubiţi

Cele două inculpate, Amalia Dumitraşcu şi Marinela Ciontu Tuiu, au fost trimise în judecată, în ianuarie anul trecut, de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş, sub acuzaţia de delapidare. În plângerea formulată de Banca Comercială Română, cele două femei sunt acuzate că, în perioada 2002-2008, ar fi jonglat cu banii mai multor clienţi ai băncii, efectuând operaţiuni bancare în conturile şi subconturile a 27 de firme şi a 6 persoane fizice fără acordul acestora. Un număr de 11 societăţi şi instituţii cliente BCR au fost păgubite de cele două femei, printre acestea numărându-se: Baroul Argeş, Alianţa Franceză, Sindicatul Automobile Dacia, Grupul IATSA SA, Sindicatul Electrica, SC Arenda Căldăraru, Asociaţia de Proprietari Elita, SC Comargros SA, SC Comat Argeş SA, SC Metex Big SA – Sucursala Piteşti şi Simona Flor 2002. BCR a acoperit integral sumele sustrase din conturile clienţilor, iar acum încearcă să recupereze prejudiciul cauzat de fostele sale angajate. Potrivit procurorilor Parchetului Argeş, cele două angajate, Amalia Elena Dumitraşcu şi Marinela Ciontu-Tuiu, au păgubit banca la care lucrau cu peste 30 de miliarde lei, plimbând banii clienţilor dintr-un cont în altul până când li se pierdea urma şi puteau fi ridicaţi în numerar direct de la casierie. Întreaga schemă a fraudei a fost descoperită în octombrie 2008, iar Marinela Ciontu-Tuiu a încercat să pună totul în cârca naşei sale de cununie. Fina a formulat un „autodenunţ“, prezentând lanţul infracţiunilor într-o manieră proprie şi îndicând-o drept vinovată pe Amalia Dumitraşcu. Aceasta din urmă a contestat însă prejudiciul, dând vina pe modul defectuos de lucru în cadrul băncii şi pe angajaţii care aveau atribuţii de verificare, control şi supervizare.
Iustina Harco-Burcea

 

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Averi pierdute la Câmpulung

Cei din administrația câmpulungeană au anticipat decizia recentă a Curții Constituționale a României conform căreia declarațiile de avere nu trebuie...

Începe distracţia în Câmpulung

Deși nu a avut parte de manifestările încadrate în Festivalul Internațional de Folclor ”Carpați”, municipiul Câmpulung nu va fi lipsit de agitație...

Transfer de la Mioarele la Câmpulung

Pe lângă multiple abandonuri, în administrația locală din Câmpulung se mai fac și ceva angajări, dar și transferuri. Nu ies acestea întotdeauna,...