Web Analytics
scris miercuri, 04.01.2023

Lecția de drept. Recuperarea TVA în cazul creanțelor neîncasate

Legislația fiscală actuală prevede că TVA (taxa pe valoarea adăugată) aferentă creanțelor neîncasate poate fi recuperată de contribuabili dacă debitorul a intrat în faliment sau în cazul reducerii creanței în procedura de reorganizare.
Deși nu se menționează termene clare, dincolo de care TVA poate fi recuperată, practica ne arată că aceste proceduri se pot întinde pe ani de zile (de exemplu, de la intrarea în procedura de insolvență a debitorului și până la intrarea în faliment să treacă și 10 ani), contribuabilii fiind în situația de a prefinanța statul cu taxa neîncasată de la clienți.

Lecția de drept. Recuperarea TVA în cazul creanțelor neîncasate

Conform obligațiilor asumate în tratatul de aderare la UE (transpuse și în Codul Fiscal), România trebuie să respecte deciziile Curții Europene de Justiție care a analizat în ultimii ani mai multe cazuri care aveau ca subiect TVA aferentă creanțelor neîncasate, clarificând tratamentul aplicabil acesteia.
Concluziile Curții Europene de Justiție nu lasă loc de interpretări: persoanele impozabile pot recupera TVA aferentă creanțelor pentru care există o probabilitate rezonabilă de neîncasare, furnizorii nu sunt obligați să finanțeze statul cu o TVA neîncasată de la clienți, astfel că se prevede și posibilitatea anulării acestei ajustări, în cazul în care creanța va fi, în cele din urmă, încasată, creându-se astfel un echilibru.

Citește și Lecția de drept. Ajutorul public judiciar

În prezent, sunt în derulare, mai multe proceduri de recuperare a TVA neîncasate, unele pe cale administrativă, altele cu implicarea instanțelor de judecată, uzând calea contenciosului fiscal.
Chiar și în baza prevederilor legislative limitative din România, contribuabilii pot recupera TVA aferentă creanțelor neîncasate, fiind eligibile și creanțele mai vechi de 5 ani.
Un aspect distinct îl reprezintă creanțele vândute, de multe ori pe sume modice, din cauza probabilității reduse de încasare, dar chiar și în acest caz există soluții care le pot face eligibile pentru recuperarea TVA (unde sumele recuperabile de TVA pot depăși semnificativ orice sumă din creanța propriu zisă cu șanse rezonabile de încasare).

Curtea Europeană a Drepturilor Omului enunţă principiul de ”loialitate convenţională “ și stabilește că, așa cum rezultă din Convenţia Europeana a Drepturilor Omului ratificată, statele contractante se angajează să procedeze în aşa fel încât dreptul intern să fie compatibil cu Convenţia.
Astfel, ținând cont de jurisprudența constantă a Curții Europene de Justiție, invocarea deciziilor acesteia permite recuperarea TVA aferentă creanțelor neîncasate cu un efort minim, atât pe cale administrativă, cât și pe cale judecătorească.
Avocat Maria Cristina Leţu, doctor în Drept

Citește și Lecția de drept. Răspunderea autorităților publice pentru prejudiciile suferite de conducătorii auto

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită