Web Analytics
scris miercuri, 04.01.2023

Comunicat de presă Școala Gimnazială Mușătești

Comunicat de presă

Comunicat de presă Școala Gimnazială Mușătești

Pitești, decembrie 2022

„PNRR: Fonduri pentru România modernă și reformată!“

Unitatea de învățământ: Școala Gimnazială Mușătești, în calitate de beneficiar, anunţă demararea proiectului ”Prevenirea abandonului școlar”, cod proiect F-PNRAS-1-2022-2023, derulat în cadrul SG-PNRAS, prin Inspectoratul Școlar, de către ME, în calitate de coordonator de reforme și investiții, în cadrul Componentei 15 – Educație a Planului Național de Redresare și Reziliență al României (PNRR), R3. Reforma sistemului de învățământ obligatoriu pentru prevenirea și reducerea părăsirii timpurii a școlii – I4. Sprijinirea unităților de învățământ cu risc ridicat de abandon școlar.

Contractul de finanţare nr. 11795/26 a fost semnat în data de 23.09.2022, cu Inspectoratul Școlar Județean Argeș, în numele și pentru Ministerul Educației, denumit în continuare ME, în calitate de agenţie de implementare a proiectelor privind investiţiile încredințate în baza Acordului privind implementarea investițiilor specifice Schemei de Granturi din cadrul Programului Naţional pentru Reducerea Abandonului Școlar, finanțate prin Componenta C15 – Educație a Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă în România.

Obiectivele generale ale proiectului, la nivelul unității de învățământ urmăresc:

  • Diminuarea riscului de abandon școlar în perioada 2021-2026 cu încadrarea unității de învățământ într-o categorie de risc mai mic;
  • Îmbunătățirea rezultatelor obținute de elevi în cadrul evaluarilor naționale;
  • Creșterea numărului de elevi care finalizează învățământul gimnazial;
  • Cresterea participării absolvenților învățământului gimnazial la Evaluarea Națională pentru absolvenții clasei a VIII-a și a ratei de tranziție de la învățământul secundar inferior la învățământul secundar superior.

            Valoarea nerambursabilă a Contractului de Finanțare este de 829.503,78 lei, din care suma de 697.062,00 lei reprezentând cheltuieli eligibile 2022-2025 și suma de 132.441,78 lei reprezentând TVA aferent cheltuielilor eligibile 2022-2025, așa cum a fost aprobată în  Ordinul ministrului educației nr. 3580/ 15.04.2022.

Perioada de implementare a Proiectului este de 36 luni, care va include 3 (trei) ani școlari, respectiv între data  21.09.2022 și data 20.09.2025.

Detalii suplimentare puteți obține de la: domnul director Catană Ion Florin, telefon fix/fax: 0348.526.981, tel. mobil: 0756.024.887, e-mail: scoala.musatesti@gmail.com

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită