Maya Ruiz-Picasso, fiica cea mare a pictorului spaniol, care i-a servit ca sursă de inspiraţie pentru multe dintre tablourile sale, a murit, marţi, la vârsta de 87 de ani. Anunțul a fost făcut de avocatul Richard Malka, care a citat un comunicat dat publicităţii de familie. Maya Ruiz-Picasso a avut trei copii.
”Maya Ruiz-Picasso a decedat împăcată în această dimineaţă înconjurată de familie, la vârsta de 87 de ani”, precizează comunicatul, fără a oferi alte detalii, relatează Agerpres. Născută pe 5 septembrie 1935, María de la Concepción, supranumită Maya, este prima fiică a lui Pablo Picasso şi a Mariei Thérese Walter, pe care pictorul a întâlnit-o în 1927. Naşterea ei va transforma viaţa artistului, decedat în 1973, şi care a fost tată a patru copii.
Citește și: Fabrica de globuri din Curtea de Argeș, vizitată zilnic de sute de copii
Maya Ruiz-Picasso este în prezent obiectul unei duble expoziţii la Muzeul Naţional Picasso din Paris, una dedicate relaţiei cu tatăl, iar cealaltă, donaţiilor pe care fiica artistului le-a făcut statului francez. ”Maya ŕ la poupée” (1938), ”Maya ŕ la poupée et au cheval” (1938), ”Maya au costume de marin” (1938), ”Maya au bateau” (1938) şi ”Maya au tablier” (1938) sunt o parte din portretele în culori vii care o înfăţişează pe micuţa Maya şi care sunt expuse în prezent la Paris.
0 Comentarii