Un bărbat din București este cercetat de poliție după ce în casa sa a fost descoperită o cantitate foarte mare de petarde. Obiectele pirotehnice urmau să fie plasate pe piața neagră din România prin intermediul platformelor de vânzări online.
Citește și: Negocieri cu speranțe la Dacia. „Ne-am apropiat unii de alții. Am mai lăsat noi, au mai pus ei…”
Anchetatorii au confiscat aproximativ cinci tone de petarde, atât din locuința bărbatului, în Capitală, cât și dintr-un depozit din Ilfov, unde acesta ținea restul proiectilelor. Acestea ajungeau în țară prin diverși intermediari, iar bărbatul le vindea mai departe pe piața internă.
Citește și: Rucăr. Incendiu la o afumătoare. Ce recomandă pompierii
”În această dimineață, 16 decembrie 2022, polițiștii Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Serviciul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au pus în aplicare 2 mandate de percheziție domiciliară în București și județul Ilfov, într-un dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de orice operaţiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept.Persoana vizată de anchetă urmează a fi condusă la audieri, cercetările fiind continuate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3. Acțiunea a beneficiat de sprijinul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române”, a transmis Poliția Capitalei.
0 Comentarii