Web Analytics
scris miercuri, 03.06.2015

Regizorul câmpulungean Doru Niţescu a debutat cu lungmetrajul „Carmen”

# Filmul a avut premiera în România pe 23 mai, la un an de la premiera mondială de la Festivalul Internațional de Film de la Sarajevo

Regizorul câmpulungean Doru Niţescu a debutat cu lungmetrajul „Carmen”

Pe 23 mai, la Cinema Studio din București a avut loc premiera națională a filmului „Carmen“, lungmetrajul de debut al talentatului regizor câmpulungean Doru Niţescu. După ce a avut premiera mondială la Festivalul Internaţional de Film de la Sarajevo şi a fost prezentat la Göteborg şi Beijing, „Carmen”, un film absolut tulburător, a impresionat deja spectatorii din România și are parte deja de zeci de cronici favorabile. Cu o distribuție de excepție, filmul prezintă drama puternică a unei mame, Mariana (interpretată de Rodica Lazăr), şi a fiicei sale, Carmen (interpretată de Iulia Lupaşcu), diagnosticată cu o boală necruţătoare.

Doar un singur doctor, Sitaru, îi dă şanse de supravieţuire fetiţei, în vreme ce şefa secţiei unde este internată fetița consideră că orice intervenţie este inutilă. Mariana nu poate accepta că nu este nimic de făcut şi, aproape singură împotriva tuturor, alege să se lupte pentru fiica ei. Din distribuţie mai fac parte Maia Morgenstern – în rolul şefei secţiei de neurochirurgie, Adrian Titieni (dr. Sitaru), Mimi Brănescu, Doru Ana, Constantin Drăgănescu, Amalia Ciolan, Maria Teslaru şi Victoria Dicu.
Doru Nițescu nu și-a uitat orașul natal: personajele din film sunt din Câmpulung. Este remarcabil faptul că o poveste atât de crâncenă – o fetiţă bolnavă de cancer se luptă cu moartea, dar nici dragostea mamei sale, nici strădaniile medicilor nu o pot salva – să genereze un film atât de discret, atât de echilibrat, fără pic de melodramatism.

„The Hollywood Reporter” și ”Variety” au scris în termeni laudativi despre „Carmen”

Anul trecut, cu ocazia Festivalului de la Beijing, despre „Carmen” au scris în termeni laudativi prestigioasele publicații americane „The Hollywood Reporter” și „Variety”.
Un tânăr extrem de talentat, Doru Niţescu este doctor în cinematografie şi media, regizor şi profesor de regie de film. Absolvent în anul 2000 al secţiei Regie de Film a Universităţii Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografică din Bucureşti (UNATC), a obţinut în 2008 doctoratul cu o teză despre Federico Fellini. Predă regie de film la UNATC unde a deţinut pe rând funcţiile de secretar ştiinţific, prorector cu relaţiile internaţionale (cel mai tânăr prorector din istoria UNATC) şi prodecan al Facultăţii de Film. Din 2000 a lucrat ca asistent de regie, regizor secund sau regizor principal la numeroase producţii româneşti (scurt metraje, documentare, sau lung metraje printre care şi Niky Ardelean, colonel în rezervă, în regia lui Lucian Pintilie). Scurt-metrajele sale au obţinut mai multe premii la festivaluri naţionale şi internaţionale de film.
Denis Grigorescu

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Blocaje la Kaufland Câmpulung

Nu a trecut un an de când se căuta director pentru Kaufland Câmpulung și s-au ițit provocări diverse. Mai ales că nu a scăzut nici afluența celor...

Câmpulungul fără cap(ete)

Plecarea Elenei Lasconi la războiul contra sistemului a lăsat Câmpulungul pe mâinile acoliților care luni de zile au trebuit să se lupte pe plan...

Surplus de taxiuri la Câmpulung

De peste două decenii se chinuie administrația din Câmpulung să adapteze numărul autorizațiilor taxi atribuite în vederea efectuării acestui tip de...