Seria concursurilor de la ISJ Argeş pentru posturile vacante de inspectori şcolari continuă. Începute pe 20 mai, examenele se vor încheia pe 3 iunie. Dintre cele 22 de posturi scoase la concurs de Inspectoratul Şcolar, doar pentru 15 există candidaţi admişi. Nu a fost depus niciun dosar la specialităţile Învăţământ primar, Geografie, Limbi moderne, Limba şi literatura română, Educaţie fizică şi Proiecte educaţionale. La Învăţământ special şi minorităţi, dosarul unicului candidat înscris la concurs, e vorba de actualul inspector Petre Livezeanu, a fost respins, pe motiv că ar fi incomplet. Pentru că, în general, s-au înscris la concurs cei care deţin deja de ceva timp, cu delegaţie, funcţiile de inspectori şcolari, nu se înregistrează decât trei candidaţi din afara Inspectoratului Şcolar Argeş: Georgeta Toma, directoarea Postlicealei Sanitare Particulare „Christiana”, profesorul de matematică Gheorghe Molea şi profesorul Gheorghe Banu, de la Colegiul Pedagogic „Carol I” din Câmpulung.

Ştiinţe socio-umane, singura specialitate unde se bat doi candidaţi pe un post
În ceea ce priveşte candidaţii care vor da probele de concurs în perioada următoare, pe 27 mai a.c, sunt programaţi trei candidaţi: Emil Oprescu – candidat la postul de inspector pentru învăţământ particular, Ana Tomozeiu – la fizică, şi Cristina Tecău, soţia preşedintelui CJ Argeş, Florin Tecău, care candidează pentru postul de inspector de specialitate pentru Educaţie permanentă. Pe 28 mai, vor participa la concurs inspectorii Daniel Vorovenci – Informatică şi Mariana Dejanu – Chimie, iar pe 2 iunie, inspectorii pentru managementul resurselor umane, respectiv Dragoş Vrânceanu şi Kasiana Vitan, nimeni alta decât fiica fostului protopop de Muscel, Eugeniu Matei, precum şi inspectoarea pentru dezvoltarea resursei umane – Alice Roaită. Pe 3 iunie, în ultima zi de concurs, vor da examen Eugenia Jianu şi Gheorghe Banu, candidaţii de la Ştiinţe socio-umane, de altfel singura specialitate din concurs unde se bat doi candidaţi pe un post. I.H.B.




0 Comentarii