În ultimele 48 de ore, polițiștii rutieri argeșeni au continuat verificările în trafic, pentru a-i depista în mod deosebit pe cei care conduc sub influența alcoolului sau a substanțelor cu efect psihoactiv, generatori de accidente.
Citeşte şi: Pitești. Tânăr amendat pentru că a condus mașina neînmatriculată, fără inspecție și asigurare
Ca urmare a abaterilor constatate vineri și sâmbătă, ei aplicat 380 de sancțiuni contravenționale în valoare totală de aproape 70.000 lei. Totodată a reținut, în vederea suspendării dreptului de circulație, 18 permise auto și au retras 16 certificate de înmatriculare.
Poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier Argeş şi cei ai structurilor rutiere municipale şi orăşeneşti vor continua acţiunile pentru prevenirea evenimentelor rutiere, precum şi pentru conştientizarea de către conducătorii auto a riscurilor la care se expun prin nerespectarea regulilor de circulaţie – după cum ne informează biroul de presă al IPJ Argeş.
Un exemplu: sâmbătă, 26 noiembrie, la ora 16, aflat la volan sub influenţa alcoolui, un bărbat de 50 de ani, din Piteşti, a intrat cu maşina în alte două autoturisme la intersecția bulevardului Dacia cu strada Părăști din orașul Mioveni. N-au fost victime, din fericire. Urmarea, dosar penal şi permis reţinut.
0 Comentarii