Ministrul Marcel Boloș și președintele Consiliului Județean Hunedoara, Laurențiu Nistor, au semnat miercuri, 26 octombrie, la sediul Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene, trei contracte în valoare totală de 7,41 milioane euro, pentru restaurarea obiectivelor de patrimoniu cultural – istoric de la Sarmisegetuza Regia.Sfarsitul primului paragraf
Proiectele finanțate prin Programul ”România atractivă” sunt incluse în două din cele 12 rute culturale promovate prin Componenta 11 – Turism și Cultură a Planului Național de Redresare și Reziliență: ruta castrelor și ruta cetăților. Prin contractele semnate astăzi vor fi realizate investiții importante pentru valorificarea siturilor arheologice care alcătuiesc ansamblul cetăților dacice din Munții Orăștiei, incluse pe lista patrimoniului mondial UNESCO.
Citește și: Preşedinta Parlamentului European: „ Nu mai trebuie pierdut timpul. Locul României este în Schengen”
„Am semnat astăzi contracte de finanțare pentru un obiectiv reper pentru identitatea noastră ca popor și, totodată, unic în lume. Investițiile din zona Sarmisegetuza cuprinse în Programul România Atractivă concretizează sprijinul pentru recunoașterea apartenenței la familia statelor europene care și-au valorificat patrimoniul roman. De asemenea, în contextul preocupărilor pentru dezvoltarea județului Hunedoara și a întregii zone, aceste investiții aduc plus valoare și creează oportunități extraordinare pentru comunitățile locale”, a transmis ministrul Marcel Boloș.
Investițiile includ atât lucrări de restaurare, cât și crearea unor noi spații expoziționale și punere în valoare a sitului:
Citește și: Nu vor avea loc reduceri de personal ci transformări de posturi, la Romsilva
- La intrarea în situl arheologic Ulpia Traiana Sarmizegetusa, obiectiv inclus în ruta castrelor romane, va fi amenajat un muzeu de sit modern și puțin invaziv, care va avea și un punct de belvedere asupra sitului și amfiteatrului roman din apropiere. În interiorul muzeului va fi reconstituită una din cele două fântâni de marmură, cu elemente sculpturale unice în Dacia, care făceau parte din intrarea monumentală în forul roman. Tot aici vor fi expuse într-un mod interactiv și cele mai importante descoperiri arheologice din primul oraș al Daciei romane. Valoarea contractului semnat pentru acest obiectiv este de 2,56 milioane euro.
- Intrarea în forul roman, obiectiv inclus în ruta castrelor romane, este una dintre cele mai timpurii construcții monumentale din Dacia, din zona intrării provenind prima dovadă epigrafică din Dacia referitoare la edificarea unei clădiri. Nu întâmplător aceasta este una dintre cele mai importante, fiind și una dintre cele mai impozante. Cândva în secolul al doilea forul este reconstruit în marmură. Se păstrează aici fragmentele a două coloane din cele patru de foarte mari dimensiuni, de c. 10 m înălțime, care vor constitui și obiectul proiectului, cel puțin una dintre acestea urmând să fie ridicată pe locul original de construcție. Valoarea investiției: 2,56 milioane euro.
- Printr-un demers amplu, va fi conservat și restaurat unul dintre cele mai importante edificii ale antichității dacice, templul de pe terasa a X‑a de la Sarmizegetusa Regia. Obiectivul este inclus în ruta cetăților, valoarea investiției fiind de 2,29 milioane euro.
0 Comentarii