Web Analytics
scris miercuri, 05.10.2022

Bărbat cercetat pentru pornografie infantilă

Un bărbat din București a determinat mai multe persoane minore să producă materiale pornografice. Polițiștii l-au reținut pe bărbat în urma sesizării mamei unei minore. Sesizarea a fost făcută polițiștilor din Curtea de Argeș.

Bărbat cercetat pentru pornografie infantilă

„Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești, împreună cu un procuror din cadrul D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Pitești, au continuat cercetările într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de pornografie infantilă, iar pentru administrarea probatoriului, la data de 4 octombrie a.c., în baza autorizării instanței, a fost efectuată o percheziție domiciliară, în municipiul București.

Cercetările au pornit de la o sesizare a mamei unei minore, adresată polițiștilor din cadrul Poliției Municipiului Curtea de Argeș, referitoare la posibila săvârșire a infracțiunii de act sexual cu un minor, iar, în urma aspectelor rezultate din verificări, cercetările au fost preluate de polițiștii B.C.C.O. Pitești, sub coordonarea D.I.I.C.O.T.-S.T. Pitești.

Astfel, a fost documentată activitatea celui în cauză, din cercetări reieșind că bărbatul, de 45 de ani, ar fi determinat mai multe persoane vătămate minore să producă materiale pornografice, cu comportament sexual explicit, pe care cel în cauză le-ar fi deținut, aspect confirmat în urma celor descoperite la percheziție.

Citește și Societate din Dârmănești sancționată pentru nereguli silvice

Arestat pentru 30 de zile

După administrarea probatoriului, marți, 4 octombrie a.c., bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore. Astăzi, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Argeș a dispus arestarea preventivă a acestuia, pentru 30 de zile.

Cercetările continuă pentru stabilirea întregii activități infracționale a bărbatului. În acest context, polițiștii recomandă părinților, profesorilor și adulților responsabili, să protejeze copiii, atât online și offline.

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Averi pierdute la Câmpulung

Cei din administrația câmpulungeană au anticipat decizia recentă a Curții Constituționale a României conform căreia declarațiile de avere nu trebuie...

Începe distracţia în Câmpulung

Deși nu a avut parte de manifestările încadrate în Festivalul Internațional de Folclor ”Carpați”, municipiul Câmpulung nu va fi lipsit de agitație...

Transfer de la Mioarele la Câmpulung

Pe lângă multiple abandonuri, în administrația locală din Câmpulung se mai fac și ceva angajări, dar și transferuri. Nu ies acestea întotdeauna,...