Ediţia 2023 a Campionatului Mondial de Formula 1 va cuprinde un număr record de 24 de Mari Premii, conform calendarului aprobat marţi prin vot electronic de către membrii Consiliului Mondial al Sportului cu Motor din cadrul Federaţiei Internaţionale de Automobilism (FIA), conform Agerpres.
FIA a autorizat includerea în calendar a Marelui Premiu de la Las Vegas, ca penultimă etapă a sezonului, Statele Unite urmând astfel să găzduiască trei curse de Formula 1 în sezonul viitor (Miami, Austin şi Las Vegas). Sezonul 2023 va debuta pe 5 martie, cu Marele Premiu al Brahrainului, şi se va încheia pe 26 noiembrie, cu Grand Prix-ul de la Abu Dhabi (Emiratele Arabe Unite). Marele Premiu de la Monaco, a cărui derulare se afla sub semnul întrebării, a fost confirmat pentru data de 28 mai, în timp ce Qatarul revine în calendarul Marelui Circ după o absenţă de un an.
Citește și: Ministrul Attila Cseke, la Primăria Pitești și la Polivalentă
Calendarul ediţiei 2023 a CM de Formula 1: 5 martie: Marele Premiu al Brahainului, la Sakhir; 19 martie: Marele Premiu al Arabiei Saudite, la Jeddah; 2 aprilie: Marele Premiu al Australiei, la Melbourne; 16 aprilie: Marele Premiu al Chinei, la Shanghai; 30 aprilie: Marele Premiu al Azerbaidjanului, la Baku; 7 mai. Marele Premiu de la Miami (Florida); 21 mai: Marele Premiu al regiunii Emilia Romagna, la Imola; 28 mai: Marele Premiu al Principatului Monaco, la Monte Carlo; 4 iunie: Marele Premiu al Spaniei, la Barcelona; 18 iunie: Marele Premiu al Canadei, la Montreal; 2 iulie: Marele Premiu al Austriei, la Spielberg; 9 iulie: Marele Premiu al Marii Britanii, la Silverstone; 23 iulie: Marele Premiu al Ungariei, la Budapesta; 30 iulie: Marele Premiu al Belgiei, la Spa-Francorschamps; 27 august: Marele Premiu al Ţărilor de Jos, la Zandvoort; 3 septembrie: Marele Premiu al Italiei, la Monza; 17 septembrie: Marele Premiu al Singapore; 24 septembrie: Marele Premiu al Japoniei, la Suzuka; 8 octombrie: Marele Premiu al Qatarului; 22 octombrie: Marele Premiu al Statelor Unite, la Austin (Texas); 29 octombrie: Marele Premiu al Mexicului, la Ciudad de Mexico; 5 noiembrie: Marele Premiu al Braziliei, la Sao Paulo; 18 noiembrie: Marele Premiu de la Las Vegas (Nevada); 26 noiembrie: Marele premiu de la Abu Dhabi (Emiratele Arabe Unite).
0 Comentarii