Săptămâna trecută, la sediul Universităţii din Piteşti, rectorul Ionel Didea a organizat o conferinţă de presă în care a vorbit despre proiectele pe care universitatea piteşteană le are în implementare, dar şi despre activităţile prefigurate pentru perioada următoare.
Ar fi de notat, în primul rând, crearea unui Institut de Cercetare în cadrul UPIT care, ulterior, a adus în componenţa sa 17 centre de cercetare la nivelul fiecărei facultăţi şi care, cu timpul, a reuşit să încheie parteneriate cu institute de cercetare din ţară, dar şi din străinătate. Institutul îşi desfăşoară activitatea cu precădere în spaţiul din strada Doaga, unde sunt cele mai multe laboratoare, şi în spaţiile din Târgu din Vale. De curând Universitatea a câştigat un proiect cu finanţare europeană şi cu o valoare destul de importantă, este vorba despre 7,7 milioane de euro – (34.719.000 lei), bani ce vor fi folosiţi integral pentru dotarea laboratoarelor de cercetare.
„Întrucât Universitatea Piteşti este axată cu precădere pe zona tehnică, proiectul a fost scris astfel încât principalii noştri parteneri, şi mă refer aici la uzina Dacia, să poată să deruleze proiecte comune cu noi în domeniul cercetării ştiinţifice. Reamintesc faptul că proiectul privind Dusterul cu alimentare simultană, atât prin combustibil, cât şi prin energie electrică, a fost produs într-un laborator de-al nostru”, a precizat rectorul Ionel Didea.
Construcţia campusului a început în 1997
Totodată, acesta a declarat că a trimis invitaţii către toţi parlamentarii de Argeş, indiferent de culoarea politică, pentru o întâlnire la sediul Universităţii în data de 20 martie, întâlnire în care să le solicite sprijinul vizavi de unele proiecte aflate în derulare. Unul dintre proiectele pentru care Universitatea are nevoie de sprijinul parlamentarilor este finalizarea corpului de clădire de lângă Rectorat, corp a cărei construcţie a început în 1997 şi care, iată, nici după aproape 20 de ani nu este funcţional.
„Nu este un lucru onorant şi cred că printr-un lobby puternic putem finaliza acest spaţiu care va fi deschis cu precădere activităţilor de învăţământ, dar şi întregii comunităţi, pentru că acolo avem câteva amfiteatre foarte mari, între 500 şi 700 sute de locuri. La acest moment corpul este undeva la 85% din volumul investiţiilor, dar nu putem să rămânem numai cu alocarea financiară, fără niciun fel de suplimentare, pentru că altfel ne-am întinde încă câţiva ani de acum înainte”, a spus rectorul UPIT.
În plus, prin finalizarea imensului corp de clădire de lângă Rectorat, Didea a precizat că ar putea fi schimbată destinaţia Corpului D, de pe Teilor, în cămin studenţesc pentru studenţii străini, întrucât numărul acestora a crescut, ajungând la circa 300, iar taxa mare pe care unii dintre aceştia o plătesc impune şi condiţii foarte bune de cazare. „Stă în strategia noastră să le amenajăm un cămin, deoarece, alături de studenţii veniţi în baza protocoalelor, sunt studenţi care vin să studieze pe cont propriu contra unei taxe importante de peste 3.000 de euro pe an”, a mai spus Ionel Didea, rectorul Universităţii din Piteşti.
Ionuţ BURCEA
0 Comentarii