Web Analytics

articol scris miercuri, 31 august 2022

Patru școli din Argeș, incluse în programul „Masă caldă”

Lista celor 300 de școli care vor organiza programul Masă caldă, în anul școlar 2022-2023, a fost publicată de Ministerul Educației. Nu mai fost incluse colegiile naționale, după cum a declarat Sorin Cîmpeanu, la finalul ședinței de Guvern. Din Argeș, pe listă sunt incluse patru școli: Școala Gimnazială Albeștii de Argeș (470 de elevi), Școala Gimnazială Nr 1 Hârtiești (340), Școala Gimnazială Nr 1 Micești (735) și Școala Gimnazială I.C. Lăzărescu Țițești (495).

Citește și: 5.700 de elevi şi preşcolari în Mioveni. Cei din clasele pregătitoare primesc rechizite


„Ministerul Educației a realizat o selecție atentă pentru ca de acest program să beneficieze acele 300 de școli care au cea mai mare nevoie. Inspectoratele școlare județene, în urma unei analize prin complementaritate cu finanțarea pe care școlile o primesc pentru asigurarea unei mase prin PNRAS (Programul Național de Reducere a Abandonului Școlar – n.red), am definitivat lista celor 300 de școli. Lista face obiectul unui ordin de ministru pe care l-am semnat astăzi și care este deja public, disponibil. Practic, în fiecare județ a fost dublat numărul școlilor care vor beneficia. Având în vedere că, din această listă, spre deosebire de anii anteriori, nu mai fac parte colegii naționale pe care considerăm că nu le putem include în lista celor care au cea mai mare nevoie de masă caldă. Sunt incluse școli cu număr de elevi mai mic și asta ne permite să suplimentăm cu 50 de școli lista celor 300 de școli deja aprobate. Vă reamintesc că finanțarea aprobată este de 354 de milioane de lei, este de 10 ori mai mare decât anul 2016, anul în care a început programul masă caldă, cu 35 milioane finanțare. Vă mai reamintesc faptul că am crescut alocația zilnică de la 10 la 15 lei, pentru a preîntâmpina acele situații în care tarifele de 10 de lei nu au fost suficiente pentru a genera atractivitate în rândul operatorilor economici, mai ales în contextul scumpirilor”, a spus ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu.

Distribuie!

0 Comentarii

Trimite un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Medicii care pleacă de la spital înainte de terminarea programului riscă să fie concediați. Ministrul Sănătății anunță controale în toată țara

Medicii care părăsesc spitalele publice în timpul programului pentru a consulta pacienți în cabinetele private ar putea rămâne fără locul […] Citește!

România ar putea deschide încă 138 de kilometri de autostradă până la finalul anului. Tronsoanele vizate și proiectul de pe Dunăre care poate ajuta Cernavodă

România ar putea încheia anul 2026 cu aproximativ 200 de kilometri noi de autostradă și drum expres dați în circulație, […] Citește!

Premieră istorică la Eurovision! Bangkok găzduiește prima ediție asiatică

Eurovision se pregătește să scrie un nou capitol în istoria sa, de această dată la mii de kilometri de Europa. […] Citește!

Probleme majore la Cernavodă: Unitatea 1, deconectată din nou la doar trei zile de la repornire

O nouă problemă tehnică a provocat oprirea Unității 1 a Centralei Nuclearoelectrice de la Cernavodă, la numai trei zile după […] Citește!

Claudiu Stancu, fundașul lui FC Argeș, convocat la Campionatul Mondial U17 din Qatar

Claudiu Stancu, fundașul de 17 ani împrumutat de FC Argeș la CSM Slatina, a fost convocat la naționala României U17 […] Citește!

Teddy Riner, de cinci ori campion olimpic la judo, candidează la președinția Franței

Judoka francez Teddy Riner, în vârstă de 37 de ani, și-a anunțat luni, 9 noiembrie, candidatura la alegerile prezidențiale din […] Citește!

Premieră pentru Biserica Ortodoxă Română. Un chinez a devenit preot și va sluji în Cluj

Dionisie Kenan Wang a devenit primul preot ortodox de origine chineză din România, potrivit informațiilor publicate de Observator. Acesta va […] Citește!

Bătaie într-o benzinărie din Argeș, după un conflict în trafic pe Autostrada A1. Doi bărbați au fost reținuți

Un șofer de 47 de ani, din Craiova, a fost agresat de doi bărbați într-o benzinărie din județul Argeș, după […] Citește!

Maria Dănilă a câștigat ultramaratonul de 100 km din Antarctica și a stabilit un record feminin

Alpinista română Maria Dănilă a câștigat proba de 100 de kilometri din cadrul competiției Antarctic Ice Ultra 2026, încheind cursa […] Citește!

Edward Iordănescu a numit două favorite la titlu: „Una este o surpriză”

Edward Iordănescu, fostul selecționer al tricolorilor, este, momentan, liber de contract, dar în negocieri pentru a reveni ca tehnician fie […] Citește!

Gigi Becali, furios! Cine este principalul vizat: ”Mi-a dat ciurucuri”

Gigi Becali este nemulțumit de transferurile realizate de FCSB și consideră că Florin Cernat poartă principala responsabilitate pentru ultimele achiziții […] Citește!

A fost anunțată echipa ideală a lumii în 2026! Harry Kane, lăsat pe dinafară

A fost anunțată echipa ideală a lumii în 2026, desemnată de FIFPRO, Federația Internațională a Fotbaliștilor Profesioniști, în urma voturilor […] Citește!

Omul săptămânii

Viorel Pătrașcu

Opinie

Doi paşi până la Apocalipsă : Crahul AI de la bursele americane ameninţă însăşi viabilitatea creditului cu dobândă

Din ediția tipărită

Indicator cu eroare la Apele Române! ABA Argeş-Vedea a picat pe eroare

Recentul audit financiar efectuat la Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a avut ca rezultat tot o opinie împărțită a inspectorilor, […] Citește!

Foto-pamflete

Taxa pe gunoi, ridicată la rang de predică! Un preot piteştean, alarmă falsă pe Facebook

Un preot din Pitești a reușit să stârnească o adevărată furtună virtuală după ce a anunțat, pe pagina sa de […] Citește!

Fostul deputat Nicolae Georgescu, în cărţi pentru funcţia de prefect al judeţului

Social-democrații din Argeș nu au liniște până nu-l văd iarăși înscăunat pe unul de-al lor ca prefect al județului, în […] Citește!

După zimbri, se înmulţesc şi castorii din Făgăraş

Dacă zimbrii reintroduși în sudul Munților Făgăraș, în trei zone din Muscel, au ajuns la a doua generație de viței […] Citește!

Foto-pamflete

Pieţele din Câmpulung au şef un consilier judeţean

Recent revenit în administrație în calitate de consilier județean din partea PSD, inginerul Constantin Ivan, fost șef la Hidroelectrica și […] Citește!

Închiderea Bulevardului „Pardon”, prilej de promenadă şi odihnă pe carosabil

Se perpetuează măsura restricționării circulației auto pe străzile adiacente Bulevardul ”Pardon” din Câmpulung, în week-end, deși fără acționarea bolarzilor, ci […] Citește!

Se caută medici pentru urgenţe la Câmpulung

După ce concursurile pentru recrutarea a mai multor medici primari și specialiști nu s-a soldat cu ocuparea tuturor posturilor oferite […] Citește!

Foto-pamflete