Principate mici ca întindere şi populaţie, Ţările Române au sesizat devreme că, unificându-se sau cel puţin încheind alianţe, pot face faţă presiunilor create de marile puteri vecine. Cele mai importante atuuri în această construcţie istorică măreaţă, ce a culminat la începutul secolului al XX-lea cu formarea României Mari, le-au constituit limba şi religia ortodoxă. Aceasta deoarece, dacă pentru orice existau vămi, pentru ele nu. Astăzi, doi italieni, unul din sud şi celălalt din nord, pentru a se înţelege trebuie să folosească limba literară! Nu acelaşi lucru se poate spune despre dialogul dintre un bănăţean şi un dobrogean, moldovean şi oltean, maramureşean şi tulcean. Chiar dacă mai trebuie să derulezi banda câte un pic.
Din punct de vedere religios, ortodoxismul ne-a salvat naţia. Se ştie că prin secolele al XII-lea şi al XIII-lea presiunea maghiară (regatul întemeiat de Ştefan I obţinuse din partea Romei recunoaşterea ca „regat apostolic”, cu sarcini misionare foarte precise) a fost atât de puternică, încât atât Moldova, cât şi Ţara Românească au fost pe punctul de a fi catolicizate. Ar fi fost mai bine, ar fi fost mai rău, cine poate şti? În orice caz, Bucureştiul ar fi devenit sigur al doilea oraş ca mărime după Budapesta (cum nu de puţine ori Occidentul tâmp îl consideră). Aşa cum, dacă nu erau turcii (asta e altă poveste), azi am fi vorbit ruseşte, ca la Chişinău.
Citește și Lecţia de istorie. Cei trei crai de la răsărit (III)
Până la Mihai, atât Iancu de Hunedoara, cât şi Ştefan cel Mare au luat sub control, când unul, când celălalt, Ţara Românească, dovedind că se poate. După mai bine de o sută de ani, reuşeşte Mihai Viteazul. De aici încolo, spune Iorga, nimic nu vor mai face românii în istorie fără pecetea marelui voievod. Caracterul efemer şi dramatic al regatului întemeiat de Mihai la cumpăna dintre secolele al XVI-lea şi al XVII-lea i-a mai învăţat pe români ceva: să nu se grăbească! În felul acesta s-au evitat vărsări de sânge inutile şi complicaţii politico-diplomatice fără sens. Atenţi la cursul evenimentelor, am parcurs pas cu pas, etapă cu etapă, un traseu istoric dificil, dar măreţ, început cu unirea de la 1859, care va culmina, la începutul secolului al XX-lea, prin realizarea României Mari. E adevărat că jertfa a fost mare. Numai în Primul Război Mondial au murit peste 500.000 de români.
Dreptatea şi adevărul Golgotei românilor s-au văzut în perioada interbelică, parcurgându-se cea mai fastă perioadă din istoria naţională. Nu zăbovesc asupra ei, dar argumentele economice, demografice, culturale etc. sunt copleşitoare.
Au urmat Al Doilea Război Mondial şi ocupaţia sovietică. Românii s-au aricit din nou. Toate valorile acumulate cu atâta trudă au fost distruse. Au luat-o iar de la zero, construind o altă lume, străină lor, dar care le-a impus eforturi uriaşe. A urmat lovitura de stat din decembrie 1989 și din nou s-a distrus totul. Mai grav este că mai bine de treizeci de ani nu s-a mai construit nimic. Pe ruinele fumegânde ale țării încă mai scormonesc prădătorii. Încă se mai găsesc diamante… Trăim într-o lume în derivă, care se scufundă zi de zi, ceas de ceas.
Citește și Lecţia de istorie. Cei trei crai de la răsărit (IV). Cum a devenit Cuza vodă
Românismul este din nou în pericol! În sensul clasic, nu cel de saltea practicat de unii politicieni, care, în ultimul timp, au cam făcut bătături trăgând de ugerul care nu prea mai are lapte. Am ajuns să ne fie ruşine să spunem că suntem români. Niciodată în istoria noastră n-a mai existat un precedent de acest fel. Din nefericire, „intelighenţia” noastră a băgat capul în nisip. Asistăm neputincioși la un atac devastator, abil dirijat din exterior cu ajutorul slugilor trădătoare asupra a tot ce înseamnă familie, școală, religie, memorie colectivă. În acest context, nunta unui personaj politic rătăcit în timpurile noastre din comediile lui Caragiale, desfășurată zilele trecute și care a ținut capul de afiș mai ceva decât Festivalul „George Enescu”, demonstrează cum nu se poate mai bine lumea în decadenţă din zilele noastre.
Vai, Românie, cum ai ajuns să-ți ascunzi urâțenia sub un strat gros de fard!
Prof. dr. Cornel Carp
0 Comentarii