Fostul președinte Traian Băsescu a cerut revizuirea sentinței prin care i s-a atribuit calitatea de colaborator al fostei Securități. Curtea de Apel București a programat dezbaterile pentru luna octombrie a.c..
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis definitiv, pe 23 martie 2022, că fostul președinte Traian Băsescu a colaborat cu Securitatea comunistă.
Citește și: Bărbatul care l-a şantajat pe călugărul de la Călineşti va fi judecat în libertate
În septembrie 2019, Curtea de Apel Bucureşti – instanţa de fond – a admis acţiunea CNSAS şi a decis că fostul preşedinte Traian Băsescu a colaborat cu Securitatea comunistă. Magistraţii de la Curtea de Apel Bucureşti au avut nevoie de 9 luni pentru a motiva această decizie, iar în luna iunie 2020, dosarul a ajuns la Instanţa supremă – Secţia de contencios administrativ, după ce Băsescu a formulat recurs.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a menținut decizia primei instanțe de judecată:
„Respinge, ca fiind inadmisibilă excepţia de nelegalitate invocată de recurentul-pârât Băsescu Traian. Respinge, ca fiind nefondat, recursul, astfel cum a fost precizat la data de 5 noiembrie 2021, declarat de recurentul-pârât Băsescu Traian împotriva sentinţei nr. 471 din 20 septembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal. Admite cererea de intervenţie accesorie formulată de intervenientul Ciuvică Mugur-Cristian, în interesul intimatului-reclamant Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 23 martie 2022”, se arată în hotărârea Înaltei Curţi.
Foto: jurnalul.ro
0 Comentarii