# În 2012, DNA a închis dosarul unei privatizări dezastruoase
Uzina ARO şi-a găsit sfârşitul în 2003, atunci când i s-a pus diagnosticul corect – deficit de capital – dar i s-a aplicat tratamentul greşit – privatizare cu John Perez. A intrat în moarte clinică la începutul lui 2005 prin deconectarea de la sistem – intrarea în insolvenţă. Îngropată atunci, uzina musceleană şi-a primit crucea şapte ani mai târziu, în 2012 procurorii DNA aplicând un NUP celor implicaţi. Pe scurt, cele trei momente au fost marcate astfel:
1. Privatizarea
Societatea comercială ARO SA Câmpulung a fost privatizată în septembrie 2003, atunci când statul, reprezentat prin Autoritatea pentru Valorificarea Activelor (AVAS), a vândut 68,70% din acţiuni către Cross Lander USA Inc., firmă patronată de cubano-americanul John Perez. Prim-ministru al României era Adrian Năstase, director AVAS, Ovidiu Muşetescu, director la ARO, Nicolae Matea. Preţul acţiunilor a fost de 150.230 de dolari, în condiţiile în care valoarea acestora era estimată la 181,4 miliarde de lei vechi.
La momentul privatizării, ARO avea datorii imense, de 441 miliarde, iar pierderile cumulate depăşeau 2.000 de miliarde de lei vechi. Înstrăinarea uzinei s-a făcut chiar în ideea revitalizării activităţii, cu efecte constând inclusiv în relansarea producţiei. Intenţia statului român părea bună, fiind concretizată şi în scutirea de la plata unor obligaţii bugetare, prin Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 114 din octombrie 2003. Însă lucrurile nu au mers către ieşirea la liman, iar după privatizarea eşuată au urmat intrarea în insolvenţă şi falimentul. Aşa după cum sublinia lichidatorul uzinei, Gheorghe Banu, „printre alte cauze privind insolvenţa, trebuie menţionată şi neîndeplinirea de către cumpărătorul CROSS LANDER USA INC. a tuturor clauzelor contractuale. Dacă CROSS LANDER USA INC. şi-a îndeplinit clauzele contractuale (aspect pe care, repetăm, administratorul judiciar nu îl cunoaşte din motivele arătate), dar incapacitatea de plată a debitoarei nu a putut fi evitată, atunci Contractul de vânzare-cumpărare acţiuni nr. 45/206.09.2003 a fost defectuos întocmit”. Adică vina aparţine ambelor părţi, într-un fel sau altul.
John Perez a dat bir cu fugiţii în toamna lui 2006, după ce se impusese mai mult de un an în funcţia de director general al uzinei. Ulterior conducerea ARO a fost asigurată sub supravegherea şi în condiţiile puse de judecătorul sindic, prin firma lichidatoare Lichidări Info Consult.
Potrivit raportului Comisiei senatoriale de anchetă a privatizării ARO, act întocmit în 2006, vânzarea pachetului majoritar de acţiuni s-a făcut în defavoarea statului român. Concluzia nu a folosit la nimic!
2. Insolvenţa
În cursul anului 2004, la Tribunalul Comercial Argeş au fost înregistrate cinci solicitări de deschidere a procedurii reorganizării judiciare şi falimentului în cazul ARO SA. Printre cei care au cerut acest lucru s-au aflat şi 405 foşti salariaţi ai uzinei, disponibilizaţi în 2003 şi nemulţumiţi că nu-şi primiseră plăţile compensatorii. În ianuarie 2005, instanţa a dispus intrarea în insolvenţă a societăţii comerciale, iar procedura a fost instrumentată de către Tribunalul Timiş, în urma strămutării dosarului. Falimentul a fost declarat în 2006, atunci când a început şi vânzarea activelor, cele mai multe dintre acestea fiind înstrăinate în mai 2007 către Landmark Management. Procedura continuă şi în prezent până se va ajunge la radierea societăţii, consfinţindu-se, astfel, finalul unei istorii de peste 50 de ani.
3. Dosarul
După Revoluţie, haotica administrare a uzinei şi strategiile guvernamentale incoerente în privinţa marilor societăţi comerciale au declanşat declinul. În plus, au fost reclamate deseori încheierea unor afaceri păgubitoare pentru ARO, instituţiile statului fiind sesizate însă fără niciun rezultat. Sindicatul Liber ARO a fost o perioadă vârful de lance al atenţionărilor asupra neregulilor. După eşecul privatizării şi intrarea în faliment s-a dorit din nou clarificarea situaţiei, impactul mediatic fiind determinant în deschiderea unui dosar penal la Direcţia Naţională Anticorupţie, Secţia de Combatere a Infracţiunilor Conexe Infracţiunilor de Corupţie. Numai că finalul a fost încă o dată nefericit pentru ARO şi pentru cei care sperau să se descopere vinovaţii măcar pentru comiterea privatizării.
În 2012, procurorii au dispus neînceperea urmăririi penale faţă de John Perez, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de înşelăciune. În dosar fuseseră urmăriţi penal funcţionari din cadrul AVAS (Lucian Goj, director de privatizare, Valerica Maitan, şef serviciu, şi Luminiţa Ochian, expert), dar magistraţii de la DNA i-au scos din cauză. Potrivit DNA, acuzaţiile erau următoarele: abuz în serviciu contra intereselor publice cu consecinţe deosebit de grave şi stabilirea cu intenţie, în cadrul acţiunii de privatizare, a unei valori diminuate faţă de valoarea comercială reală a bunurilor aparţinând operatorilor economici la care statul este acţionar.
Anchetatorii susţin că NUP-ul a intervenit luându-se în considerare o expertiză judiciară financiar-contabilă care a avut ca concluzie faptul că privatizarea ARO s-a făcut în condiţii legale. În plus, în ceea ce-l priveşte pe Perez, s-a considerat că acesta nu a încălcat contractul de privatizare atunci când a procedat la vânzarea unor active ale uzinei, concluzie oferită pe tavă anchetatorilor de către Curtea de Apel Bucureşti, printr-o decizie comercială.
Considerat autor important al condiţiilor privatizării, preşedintele AVAS din 2003, Ovidiu Muşetescu, a intrat în atenţia procurorilor, dar a dispărut repede din vizor. A murit în anul 2009.
Cătălin Ion Butoiu
0 Comentarii