Web Analytics
scris marți, 16.08.2022

Eduard Novak spune că Ministerul Sportului nu a participat la primirea delegaţiei de canotaj pentru că nu a fost invitat

Ministrul Sportului, Eduard Novak, a scris, ieri seară, pe Facebook, că primirea delegaţiei României de la CE de la Munchen, la Salonul oficial de la Otopeni, a fost organizată de Federaţia Română de Canotaj, Ministerul Sportului nefiind invitat să participe nici la organizare, nici la evenimentul în sine, şi nici nu a primit o informare oficială în acest sens.
„Vreau să felicit încă o dată canotorii români, dar și antrenorii, federația și pe toți cei care au pus umărul la rezultatele lor remarcabile, pentru performanțele istorice de la Campionatele Europene. Am transmis mesaje de felicitare, publice și private, și în timpul competițiilor, pe care le-am urmărit îndeaproape, cu emoție, mândrie și interes. Primirea delegației noastre la revenirea în țară a fost organizată de Federația Română de Canotaj. Federația a programat evenimentul, s-a ocupat de închirierea Salonului Oficial și a invitat presa. Ministerul Sportului nu a fost invitat să participe nici la organizare, nici la evenimentul în sine, și nici nu a primit o informare oficială în acest sens. Vă asigur că am fi onorat cu mare bucurie orice propunere de participare, în orice formă, cum am făcut-o de atâtea ori când sportivii români au revenit în țară cu rezultate internaționale.

Eduard Novak spune că Ministerul Sportului nu a participat la primirea delegaţiei de canotaj pentru că nu a fost invitat

Citește și: Sportivii medaliați la Munchen s-au întors acasă. Niciun oficial nu a fost prezent la aeroport


Am tot respectul pentru canotaj, este unul dintre sporturile cu cea mai constantă și îndelungată tradiție în performanță. Aprecierea corectă a rezultatelor deja obținute, dar și a potențialulul pe care acest sport îl are, au făcut ca Ministerul Sportului să crească în acest an bugetul alocat Federației Române de Canotaj cu peste 50%. Toate solicitările către minister au fost aprobate, am manifestat deschidere și susținere, tocmai pentru că respectăm valoarea și competența.
Rezultatele de la Munchen sunt istorice, cu adevărat. Este regretabil că aceste momente de glorie, la care sportivii au dreptul și de care ar trebui să se bucure din plin, sunt deturnate pe un fond care nu are nimic de-a face cu performanța sau cu realitatea, cu esența sportului sau a succesului. Și este regretabil și că revenirea junioarelor de la gimnastică nu are parte de aceeași atenție. Vă asigur că nu există bucurie mai mare pentru mine decât reușita unui sportiv și că am un respect nesfârșit pentru sacrificiul și munca din spatele acestor reușite. Canotorii români sunt niște eroi. Le doresc să nu se lase umbriți de acest fals conflict și le mulțumesc pentru bucuria pe care ne-au adus-o tuturor!”, a spus ministrul într-o postare pe Facebook.

Distribuie!

1 Comentariu

  1. In „menester” … sunt multe uscaturi si putregaiuri !

    Răspuns

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

De la Crin, la cer senin…

La PSD Argeș, se schimbă obiceiurile de consum în materie de insucces. Înfrângerea a devenit pretext motivațional. Nu e rușine, ci, dimpotrivă,...

Din ediția tipărită

Blocaje la Kaufland Câmpulung

Nu a trecut un an de când se căuta director pentru Kaufland Câmpulung și s-au ițit provocări diverse. Mai ales că nu a scăzut nici afluența celor...

Câmpulungul fără cap(ete)

Plecarea Elenei Lasconi la războiul contra sistemului a lăsat Câmpulungul pe mâinile acoliților care luni de zile au trebuit să se lupte pe plan...

Surplus de taxiuri la Câmpulung

De peste două decenii se chinuie administrația din Câmpulung să adapteze numărul autorizațiilor taxi atribuite în vederea efectuării acestui tip de...