Web Analytics

articol scris miercuri, 11 februarie 2015

Haos în Primăria Câmpulung: liberalii il acuză pe secretarul Ghinea că a făcut jocul PSD

Neputincioşi sau doar nehotărâţi, liberalii din Consiliul Local Câmpulung s-au chinuit o jumătate de an să scape de viceprimarul PSD Liviu Ţâroiu. Iminenta finalizare a procesului în care primarul Călin Andrei era acuzat de corupţie i-a împins spre comiterea faptei, astfel că în decembrie anul trecut s-a votat înlocuirea lui Ţâroiu cu liberalul Bogdan David. Doar câteva zile a durat liniştea dată de convingerea că va fi asigurată continuitatea liberală la conducerea Primăriei, în eventualitatea condamnării lui Andrei! Prefectura şi viceprimarul demis au blocat ascensiunea în administraţie a tânărului David, aplicarea efectelor hotărârilor din decembrie fiind suspendată prin ordin prefectural şi acţiuni în contencios administrativ. Aşa se face că iritarea liberalilor s-a amplificat până la tendinţa de a-l acuza pe secretarul Primăriei de maşinaţiuni în favoarea vicelui PSD. Nicolae Ghinea bravează în acest conflict prin invocarea prevederilor legale, în condiţiile în care actele normative care prevăd schimbarea viceprimarului nu sunt neapărat antagonice, ci pot fi interpretate părtinitor. Considerarea secretarului Ghinea ca fiind susţinător al lui Ţâroiu a împărţit în tabere angajaţii Primăriei, iar lucrurile s-au agravat după condamnarea urmare căreia Călin Andrei și-a pierdut scaunul de edil.
Pe 5 februarie, primarul de la Câmpulung a primit trei ani de închisoare de la Curtea de Apel Bucureşti. Instanţa a dispus suspendarea executării pedepsei, dar şi interzicerea unor drepturi, precum cel de a fi ales şi cel de a deţine o funcţie care implică exerciţiul autorităţii. În aşteptarea încetării înainte de termen a mandatului de primar, Călin Andrei a renunţat la exercitarea dreptului de semnătură în Primărie. Din inerţie a participat la dezbaterea bugetului local, defăşurată chiar a doua zi după primirea condamnării, apoi s-a retras, timp de trei zile fiind în concediu.
(ELECTRO-CUTARE)

Distribuie!

0 Comentarii

Grupul Caroli Foods Pitești, vizitat de conducerea Consiliului Județean

Marți, 10 noiembrie, conducerea Consiliului Județean Argeș (președintele Ion Mînzînă, vicepreședintele Adrian Dumitru Bughiu și administratorul public Cristian Puiu) a […] Citește!

Pitești. Se fac angajări la Colegiul „Alexandru Odobescu”

Colegiul Național „Alexandru Odobescu” din Pitești organizează concurs pentru ocuparea a două posturi vacante și pe perioadă nedeterminată. „Odobescu” angajează […] Citește!

Argeș. O mașină a luat foc în Pitești

Marți, 10 noiembrie 2026, a izbucnit un incendiu la un autoturism, pe Bulevardul Eroilor; un echipaj de pompieri din cadrul […] Citește!

Pitești. Lucrările de reabilitare a Pasajului Scărilor nr. 2 din cartierul Războieni au fost finalizate

Marți, 10 noiembrie 2026, s-a efectuat recepția la terminarea pasajului scărilor nr. 2 din cartierul Războieni. Intervenția a avut ca […] Citește!

Reținut la Pitești pentru mai multe infracțiuni rutiere

În noaptea de 8 spre 9 noiembrie, în jurul orei 23:30, polițiștii din cadrul Secției 3 Pitești au oprit în […] Citește!

Doliu la Școala Gimnazială „Marin Preda”, din Pitești. Un elev de clasa a IV-a a murit

Școala Gimnazială Nr. 10 „Marin Preda” din Pitești este în doliu după decesul elevului din clasa a IV-a D, Yanis […] Citește!

S-a dat drept magistrat și ar fi încasat 50.000 de euro pentru a promite soluții favorabile în dosare penale

Un bărbat de 34 de ani din localitatea Monariu, județul Bistrița-Năsăud, a fost reținut după ce ar fi pretins că […] Citește!

„Cazul Epstein de România”, în premieră la Mioveni. Intrarea este liberă

Joi, 12 noiembrie 2026, începând cu ora 19:00, spectacolul de teatru documentar „Cazul Epstein de România”, va fi prezentat în […] Citește!

Alertă de securitate la Casa Albă. Două persoane au fost arestate după incidente separate

Două persoane au fost arestate luni, 9 noiembrie, în apropierea Casei Albe, după două incidente de securitate produse în zona […] Citește!

Hunedoara. Turist salvat după ce s-a rătăcit în Masivul Parâng. Zăpada a depășit 30 de centimetri

În noaptea dintre luni, 9 spre marți, 10 noiembrie, un bărbat în vârstă de 31 de ani din Târgu Jiu […] Citește!

Topoloveni. A plecat de acasă. L-ați văzut?

Marți, 10 noiembrie, polițiștii dinTopoloveni au fost sesizați că, în ziua anterioară, ȘERBAN MIHAI-CĂTĂLIN, în vârstă de 41 de ani, […] Citește!

Pitești. Spectacol de 1 decembrie. Intrarea este liberă

Marți, 1 decembrie 2026, cu ocazia sărbătoririi Zilei Naționale, are loc, începând cu ora 17:00, în Sala „Costin Alexandrescu”, un […] Citește!

Omul săptămânii

Viorel Pătrașcu

Opinie

Doi paşi până la Apocalipsă : Crahul AI de la bursele americane ameninţă însăşi viabilitatea creditului cu dobândă

Din ediția tipărită

Indicator cu eroare la Apele Române! ABA Argeş-Vedea a picat pe eroare

Recentul audit financiar efectuat la Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a avut ca rezultat tot o opinie împărțită a inspectorilor, […] Citește!

Foto-pamflete

Taxa pe gunoi, ridicată la rang de predică! Un preot piteştean, alarmă falsă pe Facebook

Un preot din Pitești a reușit să stârnească o adevărată furtună virtuală după ce a anunțat, pe pagina sa de […] Citește!

Fostul deputat Nicolae Georgescu, în cărţi pentru funcţia de prefect al judeţului

Social-democrații din Argeș nu au liniște până nu-l văd iarăși înscăunat pe unul de-al lor ca prefect al județului, în […] Citește!

După zimbri, se înmulţesc şi castorii din Făgăraş

Dacă zimbrii reintroduși în sudul Munților Făgăraș, în trei zone din Muscel, au ajuns la a doua generație de viței […] Citește!

Foto-pamflete

Pieţele din Câmpulung au şef un consilier judeţean

Recent revenit în administrație în calitate de consilier județean din partea PSD, inginerul Constantin Ivan, fost șef la Hidroelectrica și […] Citește!

Închiderea Bulevardului „Pardon”, prilej de promenadă şi odihnă pe carosabil

Se perpetuează măsura restricționării circulației auto pe străzile adiacente Bulevardul ”Pardon” din Câmpulung, în week-end, deși fără acționarea bolarzilor, ci […] Citește!

Se caută medici pentru urgenţe la Câmpulung

După ce concursurile pentru recrutarea a mai multor medici primari și specialiști nu s-a soldat cu ocuparea tuturor posturilor oferite […] Citește!

Foto-pamflete